Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

joi, 31 ianuarie 2013

"Ingerii nu vorbesc cu furnicile"

Recenzie: CPSF #1

Nu-mi amintesc cand a inceput sa-mi placa SF-ul. Cert e ca stiu ca de la o vreme incoace, am ajuns sa-l consider genul meu preferat. Si pe langa romane si antologii, ceea ce ma fascineaza este comunitatea SF, in special revistele lor. Mi se pare genial faptul ca inainte ca un autor sa-si lanseze vreun "bestseller", majoritatea au inceput scriind la aceste reviste si mi se pare superb sa urmaresti un autor inca de la inceput, sau sa gasesti in aceeasi revista si "grei" si oameni care isi fac debutul, in ambele cazuri continutul fiind comentat de oameni de specialitate... Asadar, atunci cand am aflat ca Nemira relanseaza brand-ul Anticipatia si ca aceasta relansare implica si relansarea revistei CPSF (Colectia de Povestiri Stiintifico-Fantastice), am stiut ca trebuie sa o am in casa.

Structura revistei e destul de simpla: O introducere de Alexandru Mironov, apoi povestirea Insula de Peter Watts, un articol de Alina Sarbu in care sunt explicate conceptele tehnologice care apar de-a lungul povestii si un articol de Mircea Oprita care trece prin toata istoria CPSF.
Ceea ce mi-a placut este ca inca de la primele randuri, Mironov defineste "targetul" revistei, facand referire la titlurile unor celebre romane ale lui Jules Verne. Mie personal mi-a dat o senzatie de apartenenta usor surprinzatoare pentru ca desi imi place genul, mi se pare ca mai am muuuult de citit pana cand sa pot spune ca il cunosc. Cert e ca inca de la primele randuri, am simtit ca revista mi se adreseaza, asa ca mi-a placut cu atat mai mult.

Rezumat - Insula:
In cadrul povestirii lui Watts este vorba despre un echipaj uman care calatoreste prin Univers intr-o nava condusa de un computer constient - numit Cimpanzeul - cu scopul de a construi Porti (gauri de vierme) care sa uneasca diverse puncte din spatiu... Asadar Eriophora (asa se numeste nava) are ca scop construirea unei "autostrazi galactice" (sau a unei retele de tip panza-de-paianjen - de aici si numele navei, care e numele unei specii de paianjeni).
Inainte de momentul desfasurarii actiunii, pe nava a avut loc un fel de revolta intre oameni si computer, deoarece cel din urma "o putea el sa conduca nava, dar e al naibii de prost", lipsindu-i imaginatia si capacitatea de a gandi in afara programarii. Urmarile inca se resimt, Sunday - protagonista povestii - manifestand un disptret fatis fata de masina.
Nu la fel gandeste Dix, fiul lui Sunday, aparut pe lume cat timp ea s-a aflat in hibernare si care aparent a fost educat de Cimpanzeu. Asadar, desi Dix este un as al calculelor, imaginatia si capacitatea lui de deductie frizeaza imbecilitatea.
Cum atat Cimpanzeul cat si Dix sunt incapabili sa ia o decizie atunci cand in apropierea unei stele detecteaza un semnal prea precis pentru a fi o intamplare, dar prea simplu pentru a fi inteligent, Sunday este trezita din hibernare. Ea descopera ca in jurul stelei se gaseste un organism viu, suficient de mare cat sa inconjoare steaua, dar nu mai subtire de cativa milimetri. Si cu o capacitate de milioane sau chiar miliarde de ori mai mare decat creierul uman.
Va fi posibila o intelegere elementara intre cele doua rase? Sau predictia lui Sunday, ca "ingerii nu vorbesc cu furnicile" se va dovedi corecta? Si cine sunt ingerii si cine furnicile?

My view:
Cel mai mult la poveste mi-a placut modul cum este pusa problema. Peter Watts s-a gandit la o posibilitate cat se poate de pluzibila: ca intr-o zi, omenirea sa intalneasca ceva incredibil de diferit, si totusi la fel de viu ca noi. Cum poti hotari daca un astfel de organism e inteligent? Ce inseamna inteligenta de fapt? Cum se poate cuantifica? Oamenii au aparut pe o planeta, legati de ea prin gravitatie, dependenti de atmosfera, observand lumea prin vedere si comunicand prin sunete. Insula lui Watts e o entitate imensa (oare? e un intreg sau e o adunatura a partilor? si sunt ele independente sau functioneaza precum celulele unui organism?) traind in vid, concentrata in jurul unei stele, supravietuind prin fotosinteza, fiindu-si suficienta siesi.
Presupunand chiar ca cele doua specii ar putea comunica, gasind un limbaj comun.. ar avea ce sa-si spuna?
Aceasta este doar una dintre intrebarile care ar aparea in aceasta situatie, pentru ca adevarul e ca n-am sti absolut nimic despre cealalta specie. Si lucrul interesant este ca Watts trateaza in mod realist aceasta intalnire. Insula nu numai ca nu stie engleza, dar nici nu gandeste la fel ca noi. Nici pe departe.
Si totul pare si mai real deoarece intamplarile sunt povestite din perspectiva lui Sunday, un om cu a carui gandire putem relationa, astfel incat pare ca cititorul traieste la prima mana intamplarile, frustrarea, socul si mirarea pe care le traieste Sunday. In final, pe langa intrebarile ei, iti adaugi prorpiile intrebari... si la unele, la fel ca Sunday, nu vei afla niciodata raspunsul.

E o poveste foarte frumoasa, si este cu atat mai interesanta cu cat in paginile urmatoare, Alina Sarbu prezinta majoritatea elementelor de SF utilizate de Watts, de la compuetere inteligente si pana la vone, dezabatand posibilitatea materializarii lor.

Asadar, mi-a placut revista si daca va place SF-ul, cred ca veti fi de acord. Eu deja mi-am cumparat numarul al doilea, pe care abia astept sa-l citesc in weekend!

miercuri, 30 ianuarie 2013

Taken

Okey, multi il stiti pe Liam Neeson din Narnia, Warth of Titans (pe care planuiesc sa il vad curand) ca fiind Jedi-ul acela dragut al carui nume nu mi-l amintesc din Star Wars 1 si pe seama caruia se fac o gramada de glume pe  9gag.

Si totusi toate aceste glume sunt intr-o oarecare masura pe bune, pentru ca acest actor a avut numai roluri de  super-erou grozave. Adica in aceasta serie de doua filme, Take si Taken 2, desi este un agent al guvernului pensionat nu si-a pierdut indemanarea, mai ales atunci cand viata persoanelor pe care le iubeste este pusa in pericol de catre mafia europeana.

Taken

Incepe cu prezentarea vietii pe care Bryan Mills (Liam Neeson) o are de cand s-a retras si anume incercarea de a se apropia mai mult de fiica sa Kim (Maggie Grace). Totul merge bine in viata lui, pana cand Kim vrea as plece in Franta intr-o excursie cu cea mai buna prietena a sa, Amanda, insa nimic nu e ceea ce pare si niciodata nu e bine sa te increzi intr-un baiat benevolent de la aeroport.

Fetele sunt rapite de niste traficanti de persoane. Bryan, este pe urma rapitorilor si promite ca ii va cauta, ii va gasi si ii va ucide. Si acum urmeaza o calatorie sangeroasa de 72 de ore in Europa. Oare abilitatile lui sunt suficient de bune incat sa-si gaseasca fiica intr-un oras de 12 milioane de oameni, intr-un timp atat de scurt?





Taken 2

Lansat la patru ani dupa Taken, avand aceeasi actori care m-au tinut cu respiratia taiata de cele patru dati cand l-am vazut, este povestea care se petrece la un an dupa ce s-a incheiat cosmarul din Paris, iar acum mafia albaneza este dupa Bryan Mills.
Familia ii este pusa in pericol, el este rapit, iar Kim cumva, a reusit sa scape de mana mafiotilor si incearca sa isi salveze tatal si mama. Si in ciuda faptului ca poate sa pacaleasca o mafie intreaga, nu este in stare sa isi ia permisul auto si ce mod mai bun de a invata sa iei traseul decat decat fugind prin Istambul intr-un taxi furat in timp ce viata iti este amenintata cu pistolul?





marți, 29 ianuarie 2013

It's not hard to make nerds happy...

...just give them books!

Mi-am deschis azi mail-ul pentru ca aveam de trimis cuiva un document. Normal, am citit si eu mesajele primite. Printre ele, un newsletter Nemira, unde era anuntata o noua aparitie: Din nou pe Pamant, de Orson Scott Card, cartea fiind al patrulea volum din seria Intoarcerea acasa (gasiti recenziile mele la primele doua volume aici si la volumul 3 aici).

Timp de 5 minute, am fost cel mai fericit om in viata. Inca sunt, dar nu mai zbier "Yes!" in fata calculatorului pentru ca se uitau ai mei la mine ca si cum o luasem razna (chestie pentru care nu-i condamn). Am iubit seria de la primul volum, asa ca abia astept sa vina februairie ca sa pot sa-mi cumpar cartea, care este deja disponibila pentru precomanda, aici.

Descriere:
"Sufeltul Suprem al coloniei planetei Harmony a ales familia lui Wetchik pentru a o trimite inapoi pe Pamantul demult pierdut. In anii calatoriei lor spre spatioportul secret de pe Harmony, familia a devenit un veritabil trib si sunt in sfarsit pregatiti sa plece cu una dintre nave spre stele. Dar inca de la inceput a existat o disputa intre Nafai si Elemak, cel mai tanar si cel mai in varsta dintre fii lui Wetchick.

La bordul navei Basilica, tinerii din trib vor deveni pioni in aceasta lupta, fiecare dintre cele doua tabere planuind in secret sa se trezeasca mai devreme din capusele in care vor dormi pe parcursul calatoriei, deoarece fiecare spera sa castige ani in care sa infleunteze tinerii din trib, castigandu-le loilalitatea in cadrul luptei pentru puterea asupra Pamantului.

Dar Sufletul Suprem este cu adevarat la controlul acestei calatorii. A descarcat o copie a lui la bordul navei si doar Nafai, care poarta Pelerina Conducatorului intelege ce inseamna infleunta Sufletului si felul cum aceasta va afecta planurile de viitor ale tuturor."
Sursa - goodreads.com (tradus de mine)

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Les Miserables (Mizerabilii)

Inca de la inceput am sa-mi recunosc "incultitatea" si o sa va marturisesc ca e vorba despre filmul proaspat aparut cu Hugh Jackman si Russell Crowe, nu despre cartea lui Hugo, pe care inca nu am citit-o.

Am fost sa vad filmul inca de vineri pentru ca juca Hugh Jackman, care e actorul meu preferat. Initial, acesta a fost singurul meu motiv. Dupa ce am vazut filmul, insa... O-A-U! In mod normal, v-as prezenta intai un scurt rezumat al actiunii, apoi parerea mea, insa m-a impresionat atat de tare incat singurul lucru despre care pot vorbi este impactul pe care l-a avut asupra mea.

In primul rand, cand e vorba de o drama, cu atat mai mult colectiva, daca filmul e bine facut, o sa ma emotioneze. Punct. Asa ca era absolut imposibil sa nu plang ca o toanta la filmul asta. Insa nu-mi imaginasem ca o sa ies de-acolo cu ochii rosii, dorindu-mi sa fie vara si sa pot purta ochelarii mei de soare.

N-as fi ghicit ca o sa iubesc filmul nici macar dupa primele minute. E un musical si la inceput, a parut penibil. Primul cantec e bun pentru ca e colectiv, dar cand Russel si Jackman (adica Javert si Jean Valjean) incep sa "dialogheze cantat", chiar mi s-a parut stupid. Apoi urmeaza inca un cantec colectiv (astea m-au impreionat toate, cand aud multi oameni cantand la unison - si bine - e imposibil pentru mine sa nu vibrez alaturi de ei) si apoi un monolog al lui Jackman in biserica... si atunci senzatia de penibil a inceput sa dispara, inlocuita de un incpeut de admiratie pentru ca nu doar ca suna bine, dar si imaginile erau superbe: cand Valjean canta despre speranta, era in lumina si ii luceau ochii, apoi, cand a inceput sa cante despre ura si suferinta, a ajuns in umbre... foarte bine realizat!

Si apoi Anne Hathaway (Fantine) ajunge prostituata si canta in chestia aia asemanatoare cu un sicriu si nu poti sa nu-i simti durerea, mai ales ca jocul ei actoricesc e superb, nu doar ca plansul si durerea par sincere, dar gesturile ii tradeaza furia si neputinta, la un moment dat chiar tremura de nervi... superb! Din clipa aceea, orice senzatie de la inceputul filmului mi-a disparut, inlocuita de placere pura.

Iar in clipa cand revolutionarii incep sa cante... Asa ceva nu exista, nu mi-am putut imagina ca un musical poate transmite atat de multa durere, atata furie reprimata... Deja mi-am marturisit "incultitatea", deci in capsorul meu limitat nu credeam ca asa ceva se poate. Insa la final, am ajuns la concluzia opusa fata de inceput: filmul a fost incredibil tocmai pentru ca a fost musical.

Dar - mereu exista un dar - exista si reversul medaliei: am fost cu cineva care a citit cartile si n-a fost impresionat. Deci se poate ca tot entuziasmul meu sa fie din cauza ca nu am citit romanele, asa ca am sa recomand filmul din tot sufletul doar celor care n-au citit cartea. Pentru ca e incredibil de impresionant, foarte bine realizat.. absolut superb! Eu zic ca merita!

joi, 24 ianuarie 2013

Vampirii din Morganville in editie de chiosc

Vesti bune pentru fanii vampirilor si ai lui Rachel Caine: incepand de marti, 29 februarie, editura Leda in parteneriat cu revista Bravo vor publica primele patru romane ale seriei in editie de chiosc! Fiecare roman va fi impartit in cate doua parti, iar cartile vor aparea dupa cum urmeaza:



Casa de sticla (VM #1)- partea I: 29.01.2013
Casa de sticla (VM #1) - partea a II-a: 12.02.2013

Balul fetelor moarte (VM #2) - partea I: 26.02.2013
Balul fetelor moarte (VM #2) - partea a II-a: 12.03.2013

Aleea Intunericului (VM #3) - partea I: 26.03.2013
Aleea Intunericului (VM #3) - partea a II-a: 9.04.2013

Banchetul Nebunilor (VM #4) - partea I: 23.04.2013
Banchetul Nebunilor (VM #4) - partea a II-a: 7.05.2013


Descriere:
Bine aţi venit în Morganville, Texas ! Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul...
Morganville este un mic oraş universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, descoperă că persoanele cu care împarte locuinţa nu dau prea multe semne de viaţă. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale oraşului vor ieşi la lumină, lacome de sânge proaspăt.

Beastly, bazat pe Bestia de Alex Finn

Ai un an ca sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca...

Nu am citit cartea inca, insa tocmai ce am vazut filmul si pot sa spun ca a fost relaxant. Nu m-a dat pe spate, dar nici nu mi s-a intiparit pe creier cu stampila "must see it again".

Pe spatele copertii scrie in felul urmator:

Sunt o bestie. O bestie. Nu chiar un lup sau un urs, o gorilă sau un câine, ci o creatură nouă, oribilă, bipedă cu colţi şi gheare şi păr peste tot. Sunt un monstru. Credeţi că vorbesc de basme? În nici un caz. Totul se întâmplă în New York. Acum. Nu este o diformitate, nu este o boală. Şi voi rămâne aşa pentru totdeauna, distrus, dacă nu reuşesc să rup vraja. Da, vraja, vraja pe care vrăjitoarea din clasa de engleză a aruncat-o asupra mea. De ce m-a transformat într-o bestie care se ascunde ziua şi bântuie noaptea? Am să vă spun. O să vă spun cum am fost Kyle Kingsbury, tipul care şi-ar fi dorit oricine să fie, cu bani, arătos, viaţă perfectă. Şi o să vă mai spun şi cum am devenit...o bestie.

Insa in film, Bestia nu este paroasa, nu are gheare si nici nu este chiar atat de urata pe cat se lauda in carte ca ar fi. In film, bestia este cheala si tatuata pe tot corpul, un tatuaj interesant care se schimba in functie de anotimp, si apropo, imi place ideea. Nu prea m-am dat in vant dupa actori, pe bune Vanessa Hudgens din High School Musical, nu este imaginea mea preferata pentru Belle, pentru ca intr-adevar s-a incercat sa se pastreze cat de cat povestea din originalul Beauty and the Beast, cel putin partea in care Frumoasa locuieste cu Bestia si asa mai departe. In rest ce sa va spun? 
Personajul care mi-a placut cel mai mult din film a fost Mery Kate Olsen, adica chiar a avut un rol dragut de vrajitoare rea si nesuferita adolescenta si grozava.

Ce pot sa mai spun? Astept parerile voastre daca l-ati vazut, sau daca vreti sa il vedeti. Oricum sper ca atunci cand o sa fac rost de carte si o sa o citesc, o sa pot sa imi formez o idee mai complexa.



P.S. Fetelor stiu ca in fiecare scoala/facultate exista un Kyle, pe care oricat de nesuferit si Cassanova o fi, nu-l judecati prea aspru decat daca e o cauza pierduta, decat daca nu e o Bestie, atunci merita sa il ignorati.

Precomanda: Mostenirea familiei Van Alen (Sange Albastru #4)

Pentru a precomanda Mostenirea familiei Van Alen, volumul #4 al seriei Sange albastru, scrisa de Melissa de la Cruz, click aici. La precomanda, beneficiati de 25% reducere si de transport gratuit.


Descriere:
"Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.
Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?
Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.
Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?
Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău."

luni, 21 ianuarie 2013

Jurnal: Cel mai bun prieten al omului

Nu, nu e vorba despre câine, ci despre calculator. Pentru ca in secolul 21, el e intr-adevar cel mai bun prieten al nostru. (Prin calculator, ma refer la orice "gadget" care se conecteaza la net, pentru ca mi se pare ca fiecare dintre noi am ajuns sa avem o "viata" pe internet sau, pentru cei care nu vor s-o recunoasca, atunci cel putin ne-am obisnuit sa intram pe net aproape zilnic ca sa facem diverse treburi si/sau ca sa ne relaxam.)

Nici macar nu ne dam seama cat de mult inseamna calculatoarele pentru noi pana cand nu dispar dintr-un motiv sau altul. Mie mi s-a intamplat pe la sfarsitul lui decembrie. Calculatorul meu s-a stricat si de atunci am apucat sa intru pe net doar de pe la colegi sau de la scoala. Ca dovada, in ultima perioada, activitatea mea pe blog a scazut considerabil. (Si ca o paranteza, ghinionul nu vine niciodata singur: normal ca s-a stricat in perioada sarbatorilor cand toata lumea e in concediu, asa ca am avut parte de cateva saptamani de "carpeli" si abia acum a putut fi reparat pe deplin. Oricum, acum merge.) Ideea e ca atunci mi-am dat seama ca ajunsese o parte integranta din viata mea si i-am simtit din plin lipsa.

Nu pot sa spun ca n-am avut ce face, am facut destule: am citit, am ajutat-o pe mama la gatit (fara sa distrug nimic, ceea ce in cazul meu e mare lucru, sunt antitalent la bucatarie), am redescoperit ca si la TV se mai dau filme bune din cand in cand, mai ales de sarbatori... Pe scurt, am avut ce face. Doar ca am simtit mai mereu o lipsa. Mi se intampla uneori sa am chef sa fac ceva la calculator pentru ca apoi sa-mi dau seama ca nu pot si sa ma oftic. In special cand ma gandeam la serialele pe care nu pot sa le vad. Chiar si cand citeam, uneori aveam chef fie sa schitez o recenzie, fie macar sa marchez cartea pe goodreads... Ca sa nu mai zic de mail, imi tot imaginam teancuri si teancuri de "scrisori virtuale" adunandu-se, oameni care asteptau raspunsuri si nu primeau decat tacere... Pe scurt, au fost multe lucruri cu care ma obisnuisem si care acum imi lipseau.

Asa ca am ajuns sa realizez ca dragele de calculatoare sunt nu numai prietenii omului, ci si un mod de viata, o metoda de a intra in contact cu "lumea", ceva cu care ne-am obsinut si pe care am ajuns sa le luam drept bune. Ca cititor de SF, nu pot decat sa sper ca nu vom ajunge sa traim vreun scenariu in care sa regretam ca am devenit incet-incet dependenti de ele...

Totusi, nu vreau sa inchei pe un ton pesimist, mai ales ca sunt extrem de incantata ca am din nou computer. A fost o usurare sa-mi citesc mailul, o placere sa citesc ultimele articole de pe blogurile pe care le urmaresc si m-am bucurat sa-mi dezmortesc degetele impartasind cu voi cateva ganduri... Pe scurt, e bine sa revii la ceea ce ai ajuns sa consideri normalitate :).

miercuri, 9 ianuarie 2013

Recenzie: Limitele Spiritului (Academia Vampirilor #5)

Se pare ca reteta aleasa de Richelle Mead implica o carte foarte foarte "rece" urmata de una "in flacari". Pentru ca daca volumul 4 a fost definitia plictiselii, volumul 5 a fost diametral opus: mi-a placut mai mult decat toate volumele din serie. La un loc.

Rezumat:
Dimitri e in consinuate strigoi si se pare ca are de gand sa o omoare pe Rose. Sau cel putin asta spune. Intre timp, Rose s-a intors acasa, fara sa dea uitarii ideea ca exista totusi o cale de a readuce un strigoi la viata. Pacat ca singurul care cunoaste metoda e Robert Doru, frate cu nimeni altul decat Mr. Bad Guy din primele volume: monseur Victor Dashkov. Care e putin "prins" intr-o inchisoare de maxima securitate si nu planuieste sa spuna un cuvant despre fratele sau daca nu e eliberat. Asa ca Rose, normal, il elibereaza. Victor ii duce frumos la Robert, care le spune ce vor sa stie. (Si cei doi frati reusesc si sa dispara fara urma). N-o sa prelungesc suspansul si o sa va spun ca Dimitri va redeveni dhampir. Abia dupa aceea lucrurile devin interesante, pentru ca tipul e distrus. Si pe plan politic lucrurile devin interesante pentru ca se pune problema promulgarii unei legi care sa ii oblige pe dhampiri sa devina Gardieni de la varsta de 16 ani, in loc de 18, ceea ce starneste multe controverse. Pana la urma Rose ajunge sa fie acuzata de inalta tradare (nu va spun de ce, merita sa aflati asta citind).

My view:
Pentru actiune, romanul primeste o nota de trecere: la inceput e previzibil, dar spre final devine putin mai surprinzator. Pentru detaliile despre civilizatia vampirasilor, nota e putin mai ridicata, dar nu e nimic exagerat.

La nivel sentimental, insa, primeste felicitari. (Pana la urma, despre asta e vorba, pentru ca seria e romance, nu de actiune). Dupa "renastere", Dimitri e distrus si partea asta din poveste e bine pusa la punct: omul are toate motivele sa fie praf si pulbere, motivele sunt perfect logice si reies clar din fiecare gest sau cuvant. Oricine cu o farama de empatie ajunge sa-l compatimeasca din plin.

Singura opaca la suferinta lui e Rose, ceea ce nu ma mai mira pentru ca desi in 2 si 3 am avut o parere bunicica, uneori chiar buna, despre ea si despre maturizarea ei, s-a ales praful in 4 si mai ales acum, cand da dovada de un egocentrism iesit din comun. Doar ca in 5, spre deosebire de 4, nu mi-a mai displacut Rose pentru ca romanul e scris prost, ci pentru ca ea ca personaj e proasta. Si intre cele doua e o mare diferenta.

Adrien in continuare parca a avut parte de niste operatii pe creier intre volumele 3 si 4, insa acceptand asta, ca personaj, e reusit. Apreciez faptul ca desi la prima vedere pare un fraier - si Rose exact asa il trateaza - e de fapt mai puternic decat va fi ea in stare sa priceapa vreodata. O iubeste - nu mi-e clar de ce - si e dispus sa accepte multe din partea ei, dar nu o face ca un fraier amorezat care inchide ochii, ci face totul perfect constient ca Rose inca e indragostita de Dimitri. Uneori, mi se pare ca el vede lucrurile cu mult mai clar ca ea. Si chiar incep sa inteleg de ce personajul are fani, si mie incepe sa-mi placa.

Cat despre restul personajelor, singurul care mi-a atras atentia in mod deosebit a fost Abe Mazur, "taticul" lui Rose, mafiot pana in varful unghiilor ca atitudine si ca reputatie, dar cu mainile incredibil de curate, ceea ce mi se pare defintia succesului mafiot: sa fii capabil sa delegi activitatile "murdare" altora ca sa poti iesi mereu basma curata.

Oricum, per total, desi triunghiul amoros e clasic (o egoista enervanta si doi amorezati care o iubesc din motive care imi scapa), cartea e scrisa mult mai bine decat 4, unde actiunile personajelor contraziceau absolut tot ce se scria despre ele. In 5 nu mai e cazul, totul se leaga frumos si povestea e reusita, asa ca daca ati avut rabdare sa cititi volumul anterior, Limitele spiritului merita!

Escapada la Diverta

Buna dimineata dragilor, inca de aseara vroiam sa intru pe blog si sa va dau o veste care pe mine m-a lasat in stare de soc, dar nu am putut pentru ca sunt racita rau si a trebuit sa stau frumos la paturici la caldurica, dar acum....LA DIVERTASUNT SUPER REDUCERI!

Ieri am fost la plimbare prin mall la Sun Plaza din Bucuresti si am intrat la Diverta sa vad ce se mai intampla pe acolo si ghici ce, am gasit o carte SF draguta si mi-am zis ca merita sa o iau, asa ca m-am uitat la pret si cand am vazut 15 lei am zis, "Bun bun....me gusta!" pusa frumos deoparte si vzitat casa de marcat.
Acolo doamna foarte draguta si amabila mi-a spus " 4 lei si 90 de bani" si eu eram ceva de genu: "Ceeee?!"
Si bineinteles ca doamna mi-a zambit si mi-a spus: "Vezi masa aia de acolo? Sunt reduceri!"

Si desigur ca o sa mai "scap" si in weekend la plimbare prin Diverta, pentru ca am  vazut o gramada de titluri care practic ma implorau "Ia-ma acasa sa ne distram cand te plictisesti!"

Si sa va mai spun un secret, mie nu imi place stilul SF, insa ce mai facut sa vreau cartea a fost coperta si faptul ca actiunea este legata de istorie, iar asta suna interesant. Si chiar vreaus a vad robotei in secolul al XV-lea (pentru ca sincer, asta am vazut ca scrie la recenzia de pe spate "masini evoluate in secolul al XV-lea)

Si uitati ce am cumparat, abia astept sa ma asez si sa vad ce se ascunde intre aceste pagini

 
Poza este facuta de mine acum 5 secunde

luni, 7 ianuarie 2013

In curand pe ecran

Mamaaaaaa.....tocmai ce vorbeam cu o prietena si mi-a dat o super veste. Va mai amintiti de Rosu de Rubin scrisa de Kerstin Gier? Filmul va fi lansa in martie, iar acesta este trailerul. Super tare!


Stiti ce imi place? Ca ctorii sunt exaaaaact cum mi i-am imaginat, iar Gideon este...adorabil....

Cuvinte #2

La inceputul anului trecut, am avut o tentativa de a crea prima mea rubrica. Aveam de gand sa fie pur si simplu o serie de articole pe diverse teme, care sa genereze dezbateri despre orice subiecte imi treceau prin cap in acel moment. "Greseala" a fost ca am inceput cu un citat si tuturor a parut sa va placa ideea de a citi diverse citate interesante, insa eu nu asta aveam in cap asa ca am renuntat. Pana la urma, spre sfarsitul anului am inceput rubrica Jurnal care e mai aproape de ce-mi doream.

Totusi, am recitit comentariile voastre la acel prim articol si mi-am dat seama ca ideea de a prezenta din cand in cand cate un citat despre care sa vorbim dupa nu e chiar atat de rea si cred ca mi-ar placea sa incerc sa "sap" dupa citate. Asadar, un an mai tarziu, mi-am propus sa reincep/continui aceasta rubrica, pe care am denumit-o simplu Cuvinte. Am inceput cu George RR Martin, autorul meu preferat de Fantasy, asa ca m-am gandit ca ar fi perfect sa continui cu Isaac Asimov, autorul meu preferat de SF.

Citatul pe care l-am ales suna cam asa:
"Congratulations on the new library, because it isn't just a library. It is a space ship that will take you to the farthest reaches of the Universe, a time machine that will take you to the far past and the far future, a teacher that knows more than any human being, a friend that will amuse you and console you - and most of all, a gateway, to a better and happier and more useful life."

Am incercat si o traducere:
"Felicitari pentru noua biblioteca, deoarece nu este doar o biblioteca. Este o nava spatiala care va va purta spre cele mai indepartate parti ale Universului, o masina a timpului care va va duce in trecutul indepartat si in viitorul indepartat, un profesor care stie mai mult decat orice fiinta umana, un priten care o sa va inveseleasca si o sa va consoleze - si cel mai important, o poarta spre o viata mai frumoasa, mai fericita si mai utila."

Am inceput cu semnificatia fanteziei si rolul ei in viata noastra, continui cu semnificatia bibliotecii si rolul ei in viata noastra. E interesant de stiut ca in copilarie, familia lui Asimov nu avea prea multe posibilitati, asa ca biblioteca a capatat un rol foarte important in viata lui pentru ca era singura metoda pin care putea citi.

In timp ce scriam, mi-am dat seama ca aproape tot ce am citit eu de el am imprumutat de la biblioteca deoarece stocul cartilor sale e epuizat peste tot. Desigur, de atunci am incercat sa arunc cate o privire prin anticariate si pe la vanzarile de carti vechi ca sa-l aduc in biblioteca mea deoarece nu concep sa nu am romanele lui in casa.

Voi mai mergeti la biblioteca?

La multi ani de Sfantul Ioan!

Îţi serbezi numele de Sfântul Ioan? Atunci ia-ţi cadoul de la Nemira! Numai astăzi, 7 decembrie, Nemira îţi oferă 50% reducere pentru întreaga ofertă de carte din librăria virtuală Nemira. Alege cărţile preferate, adaugă-le în coşul de cumpărături şi introdu codul "sfioan" în câmpul cod promoţie.
La mulţi ani!


Promoţia este valabilă numai astăzi, 7 ianuarie 2013.

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Recenzie: Sanctus de Simon Toyne

Dupa ce a fost publicat Codul lui DaVinci, in mass-media s-a facut mare tambalau. Cartea - pe care recunosc ca n-am citit-o - pleaca de la ideea ca exista o intreaga conspiratie cu rolul de a ascunde ceva ce ar da peste cap credinta oricarui crestin. Din acest punct de vedere, Codul lui DaVinci si Sanctus se aseamana, pentru ca amandoua pornesc de la premiza ca Biserca ascunde ceva.

Rezumat:
Cartea debuteaza cu moartea unui calugar care se arunca din Citadela - un munte sfant imaginar, aflat in Turcia - in vazul intregii lumi. Acest lucru ar putea fi primul eveniment anuntat de o profetie antica pe care putini o cunosc.
Liv, sora calugarului, il credea disparut asa ca atunci cand fata lui ajunge pe toate ziarele si in toate stirile, ea abandoneaza tot, parasind Statele Unite si plecand in Turcia pentru a afla ce s-a intamplat cu el in ultimii ani si ce l-a impins la sinucidere.
Asa ajunge in mijlocul evenimentelor, devenind atat tinta calugarilor din Citadela care vor sa impiedice deznodamnatul profetiei, cat si a urmasilor unui trib antic, care vor indeplinirea aceleiasi profetii.

My view:
Cartea e superba, e scrisa intr-un ritm alert care te impiedica s-o lasi din mana, iar misterul si tensiunea sunt amplificate cu fiecare cuvant citit. Personajele sunt foarte bine conturate, trecutul lor fiind bine pus la punct astfel incat amintirile strecurate printre randuri le fac sa para niste persoane extrem de reale. De asemenea, e foarte usor sa te atasezi emotional de ele tocmai din cauza detaliilor pe care le afli, detalii care, impreuna cu actiunile si motivatiile din spatele lor, le fac sa-ti mearga direct la suflet.
Citadela ca punct de reper este la randul ei "inventata" foarte detaliat si desi stiam ca nu exista, nu m-am putut impiedica sa dau un search pe google sa verific, atat de reala mi s-a parut cand am termiat cartea.
Cat despre povestea "reala" a Facerii care sta in spatele profetiei si pe care calugarii Sancti din Citadela incearca sa o mentina secreta, e, la fel ca restul, extrem de bine construita, detaliile imbinandu-se perfect ca-intr-un puzlle, dar e si foarte frumoasa in sine.
Per total, a fost o placere sa citesc cartea (sau, mai bine zis s-o "devorez" pentru ca mi-a fost extrem de greu sa ma opresc din citit pana cand n-am terminat-o). V-o recomand si sper sa va placa la fel de mult ca mie :).

vineri, 4 ianuarie 2013

Ce fac eu acum...

Nu am crezut ca o sa mai am o astfel de postare, dar se pare ca m-am inselat, iar ceeace vreau sa va spun in seara asta, poate ca o sa sune putin cam ciudat, dar cred ca a venit vremea sa faceci cunostinta si cu mine.

E adevarat ca am fost cam inactiva in ultimul timp, motiv pentru care pe umerii Ghandei a picat toata responsabilitatea blogului si careia ii multumesc. adica uitati-va cata lume e aici, avem peste 100 de persoane care ne urmaresc prin GFC, peste 64 de mii de vizualizari si 5000 de comentarii. Sunt chiar fericita sa vad acest lucru si multumesc tuturor!

Acum stau in varful patului, ascult muzica (Lenny Karvitz - American Woman, pentru cine este curios), ma uit cu un ochi la tv la reportajele despre Sergiu Nicolaescu si va impartasesc gandurile mele. Va vine sa credeti ca orice inceput are un sfarsit? Adica eu am crescut cu Sergiu Nicolaescu, am studiat la aceeasi scoala ca si el, si nu m-ar surprinde daca cineva mi-ar spune ca am avut si aceeasi sala de clasa si acum s-a dus. Este trist si din pacate nu este singurul. Insa de Sergiu Nicolaescu o sa imi amintesc mereu zambind, pentru ca filmele lui nu vor muri niciodata. Adica in seara asta am fost la plimbare si la intoarcerea acasa, am vazut o coada imensa la cinematograful orasului, care ii poarta numele, si chiar ma intrebam ce e acolo. Raspunsul? Pai...toata noapte se ruleaza filme cu domnia lui si intrarea este gratuita, deci locurile sunt limitate si o multime de fani. Mult succes la gasit un loc!

Asa si cu blogul, ma gandesc ca in ziua in care l-am facut, nu m-am gandit niciodata daca intr-adevar va avea succes. A fost un impuls pe care mi l-au dat Simona si Madalina si daca la inceput postam cu draga inima, pe parcurs am trecut prin o multime de stari, motiv penru care imi pierdusem condeiul si dorinta de a mai posta. Of...omul este o fire atat de sensibila, incat nici acum nu inteleg de ce este legal sa fim atat de vulnerabili. Nu spun ca o sa postez continuu, dar o sa incerc sa ma gandesc mai mult la postari si sa imi reevaluez ideile. Cine stie? Poate o sa am o idee buna si poate iese ceva bun in cele din urma.

Mai devreme am spus ca orice inceput are un sfarsit, dar nu si ca orice sfarsit este un nou inceput. Acum chiar as vrea sa stiu care este acest inceput. Spre exemplu azi am facut curatenie in cufarul cu minuni al buncii si am gasit cateva titluri care mi-au atras atentia. Sunt carti vechi, fara coperti, dar cine stie? Poate ascund comori inauntru, abia astept sa le citesc si sa va spun ce impresie mi-au lasat. Pentru inceput citesc Talismanul de Walter Scott, nici nu am cautat-o pe goodreadssa vada daca exista. Cartea este ft veche si coperta abia daca mai este lizibila, dar personajul seamana super mult cu Mircea cel Batran, cel care este interpretat de Sergiu Nicolaescu (si iar ne intoarcem la el). Sa vedem ce va fi.

Si sa nu uit, aceasta ultima parte este pentru Dani, care mereu vine cu un argument impotriva postarilor mele libere. Acum am inteles de ce le fac si motivul nu este acelasi ca cel pe care il crezi tu. Gandeste-te ca postarile mele si ale Ghandei sunt ca niste carti: au aceeasi esenta, actiune, dar cu personaje, autori si sentimente diferite. E ca si cum ar fi o poveste de dragoste cu vampiri: o fata umana, se indragosteste de n baiat vampir si sfarsesc impreuna pentru o eternitate. Lucrul acesta il intalnim in toate cartile de acest gen, dar autorii sunt diferiti, iar cand au scris acea carte, nu au facut-o pentru a dovedi ceva, au vrut pur si simplu sa isi spuna povestea, intr-un fel asemanator, pentru ca asa vor fi intelesi de cititori. La fel si eu, daca postarile mele libere seamana cu ale ei, nu inseamna ca vreau sa o plagiez sau ca dau dovada de neinspiratie totala, ci pentru ca vreau sa transmit ceva, prin aceeasi metoda ca si ea. Si daca nu mi-as spune propriile ganduri, atunci nu m-as simti bine, pentru ca eu chiar vreau sa va spun ce gandesc. Mai rar, dar vor mai fi astfel de postari!

Leapsa: 2012 review

Pentru unii, 2012 a fost un an bun, pentru altii mai putin, dar as vrea sa stam cu totii cateva minute si sa ne gandim la anul care a trecut, sa ne amintim cele mai vesele si cele mai triste momente si sa incercam sa tragen niste concluzii pentru anul care vine. De aceea lansez aceasta leapsa alcatuita din 12 intrebari... plus una bonus, pentru anul care vine ;)

1) Care este cea mai fericita amintire din anul 2012?
Au fost multe momente care mi-au placut enorm, dar cea mai fericita amintire e din clipa in care am ajuns la mare, am intrat prima data in apa si m-am lasat pur si simplu sa plutesc. A fost o senzatie incredibila de relaxare amestecata cu euforie... superb!

2) Care e cel mai trist lucru care ti s-a intamplat anul trecut?
Din pacate, mi-a fost intarita parerea ca increderea trebuie acordata cu multa multa grija pentru ca o data ce ti-e calcata in picioare, oricat ai crede in a 2-a sansa, nu poti sa mai privesti la fel persoana care te-a dezamagit.

3) Care este cuvantul care rezuma cel mai bine anul care abia s-a incheiat?
Probabil prietenie, pentru ca in ciuda a ceea ce am scris mai sus, niste persoane (altele, evident), mi-au demonstrat ca prietenia adevarata chiar exista si ca poti sa gasesti niste oameni cu care pur si simplu sa te intelegi, cu care sa poti sta de vorba despre orice, in fata carora sa poti fi vulnerabil... Pe scurt, niste oameni cu care poti fi prieten.

4) Ce dorinta ti s-a implinit anul trecut?
Am petrecut mai mult timp cu ai mei in concediu.

5) Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiti?
Faptul ca am mers cu niste prieteni la mare cateva zile si am fost pe cont propriu.

6) Cate carti ai citit anul trecut?
Conform Goodreads, 78.

7) Care a fost cea mai buna carte citita in 2012?
Au fost multe, dar cea care mi-a mers la sulfet a fost A Dance with Dragons, chiar prima carte citita in 2012. N-are sens sa mai explic de ce mi-a placut, ajunge doar sa spun ca face parte din seria Cantec de Gheata si Foc.

8) Care carte cita anul trecut ti-a displacut/te-a dezamagit cel mai tare?
Jurnalele Vampirilor #5. Citisem primele capitole inainte sa cumpar cartea si imi placusera, asa ca am vrut-o. Dupa ce am citit-o,am ajuns sa regret.

9) Care este cel mai bun film pe care l-ai vazut in 2012?
Eu abia anul asta am reusit sa vad X-Men Origins: Wolverine care este fara discutie filmul meu preferat. Dar daca ar fi sa aleg un film aparut anul asta, o sa merg pe Hunger Games. A avut el niste lipsuri, dar per total a fost ok.

10) Care este cea mai frumoasa melodie pe care ai descoperit-o in 2012?
Daca noi ne iubim de la Holograf. N-am descoperit-o acum, ci pur si simplu a aparut in 2012. E incredibila si am ascultat-o live in concert prima data, deci are un loc special in sufletul meu :).

11) Regreti ceva de anul trecut?
Cand am scris intrebarea, voiam ca rapsunsul sa fie ceva personal, insa vorbind de Holograf la intrebarea anterioara mi-am amintit ca Bittman nu mai canta (momentan) si acesta e un lucru pe care il regret enorm. Sper ca anul asta sa-si revina pentru ca iubesc Holograf si muzica lor.

12) Ce ai invatat din experienta adunata in anul care s-a incheiat?
Am invatat despre oameni: ca intotdeauna oamenii te pot surprinde. Unii placut, unii neplacut, dar intotdeauna ti se poate intampla sa fii surprins.

Bonus: 13) Scrie o dorinta pentru anul 2013.
Sa fie cel putin la fel de bun ca 2012!


Dau leapsa mai departe Corinei, lui Sorin, Madalinei, Simonei, Mariei, fetelor de la Walking on Letters, fetelor de la Love for Books si oricui doreste s-o preia.

joi, 3 ianuarie 2013

Postari de iarna #3 - Sapte cuvinte

Primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la iarna este frigul. Sunt o persoana care iubeste caldura, soarele si vara, asa ca iarna pentru mine inseamna frig, haine multe, jachete groase, manusi, caciuli si sute de alte metode pentru a te proteja de gerul muscator.

Iarna mai inseamna si zapada, si aici ma intorc la pozitivism pentru ca iubesc sa vad zapada, iubesc felul cum arata, iubesc felul cum sclipeste in soare si - am mai spus-o si o repet - iubesc felul in care infrumuseteaza chiar cel mai banal si mai trist oras.

Vin fieeert! Da, stiu, sunt doua cuvinte, dar impreuna alcatuiesc unul dintre cele mai bune lucruri care se intampla iarna. Numai bun intr-o seara friguroasa, cu putina scortisoara. Yum!

Ati intrat vreodata intr-o casa in care e un brad natural? Mirosul acela incredibil e singurul lucru care imi sterge orice regret la gandul ca an de an sunt taiati milioane de brazi. Sunt si eu pro natura pana la un punct, pentru ca nu planuiesc sa renunt vreodata la brazii de Craciun naturali. Totusi, exista cei in ghiveci, care si miros si protejeaza mediul, asa ca toata lumea castiga!

Daca tot am vorbit despre brazi, n-am cum sa nu pomenesc de globurile de Craciun, pe care le iubesc. Cu cat sunt mai elegante si mai interesante, cu atat imi plac mai mult. Preferatele mele sunt vreo 10 decoratiuni de lungimea degetului mic in forma de picaturi de apa, care sunt transparente, dar lumina se refracta in ele si se vad o gramada de culori. Sunt absolut superbe!

Iarna e revelionul si revelionul inseamna, pentru mine, agende noi pentru ca incerc sa tin un mini-jurnal in niste agende mici pe cate un an de zile, in care fiecarei zile ii sunt alocate 5-10 randuri, spatiu perfect pentru rezumatul fiecarei zile. Si pentru momentele cand vreau sa "aberez" am un jurnal mare care se umple si el incet-incet :).

Ultimul si nu cel din urma, al saptelea cuvant la care ma gandesc este mancarea >:). De Craciun si Revelion, mai ales in Romania, se pune mult accentul pe a avea "toate cele cuvenite pe masa". Salata de boeuf mi se pare intotdeauna prea putina si sunt fanul nr #1 al sarmalelor.

Cam astea sunt primele 7 lucruri care imi vin in minte cand ma gandesc la iarna. Si cu asta se incheie si postarile de iarna. Sper ca v-au placut :).

marți, 1 ianuarie 2013

La multi ani!

Este al doilea Revelion pe care il petrec alaturi de voi si sincera sa fiu nu stiu ce sa scriu mai exact. Nu am prea dormit bine, dar ma simt bine, asta se pune? Depinde de cine citeste, pentru ca parerile difera de la o persoana la alta...

Insa chiar nu stiu ce urare sa va fac, adica uitati-va si voi pe Internet sau in casuta de mesagerie de pe telefon cat de pompoase sunt toate aceste urari de bine pentru anul 2013, motiv pentru care o sa va urez la cat mai multe carti citite in 2013, la multi ani si sper ca ne veti fi alaturi si in acest an.

Nu prea am multe planuri pentru acest an, poate doar sa sper ca voi reusi sa duc la final book challenge-ul de pe goodreads, de doi ani tot ma inscriu si niciodata nu reusesc sa il completez, poate ca e un semn sa ma organizez, nu stiu :))

Ce sa va spun? V-ati distrat noaptea trecuta? Eu categoric da, desi nu a fost nimic bum-bum, doar eu si muuuulta liniste, transformand astfel atmosfera din camera, intr-una de biblioteca asa ca pentru sufletelul unui cititor.

Va salut de la poalele muntelui de la Targu - Jiu si abia astept sa aud cateva pareri despre cum v-ati petrecut voi trecerea dintre ani.
La Multi Ani dragilor!