Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

miercuri, 27 martie 2013

La multi ani Ghanda!

Ei na...a trecut ceva timp (si probabil ca o sa imi iau o sapuneala zdravana) si vreau sa fac o dedicatie si sa trambitez in tara ca astazi Ghanda a facut 19 anisori!!!!!

Iti doresc sa fii fericita si la fel de tu ca si pana acum. Sa ai parte de impliniri si o multime de carti pe rafturile din casa. Acum ca incepi o noua pagina, din viata (suna putin cam ca la Anul Nou) sper sa fie mai buna decat precedenta.

Ce pot sa mai spun? Nu ma pricep la urari, dar ma bucur atat de mult ca e aici cu noi, cu mine, de nu aveti idee. La Multi Ani si multi, multi, multi pupici dulci (iar eu o urecheala zdravana ca m-am trezit atat de tarziu).

luni, 25 martie 2013

Final Frontier - despre viitor in centrul vechi

Intotdeauna mi s-a parut ca cel mai greu e sa scrii despre lucrurile care iti plac cu adevarat. Cum transmiti senzatia aceea indescriptibila pe care ti-o da o carte, un film, un eveniment, o persoana? Cum explici o anumita atmosfera care ti-a generat o stare de spirit nu doar extraordinara, dar si imposibil de descris?

Cam asta o sa incerc eu sa fac aici, deoarece sambata am participat la targul de carte SF&Fantasy Final Frontier. Desi era editia a III-a, anul acesta am participat pentru prima data, si sper sa devin un "abonat" pentru ca m-am simtit incredibil de bine.

Targul a avut loc intr-o cafenea in Centrul Vechi, ceea ce i-a oferit din start un aer intim, "de nisa". Erau doar cateva edituri prezente, cele care se ocupa cu comercializarea de SF&F, alaturi de cateva standuri de comics-uri si de Taraba de Jocuri, pentru pasionatii de boardgame-uri. Pe scurt? Pa-ra-dis! Si de parca nu era de-ajuns, un coridor scurt ducea intr-o sala cu acelasi aer intim in care se tineau lansari si discutii.

Am ajuns ceva mai tarziu la lansarea cartii Fata modificata, dar am prins destul din cuvintele invitatilor (Horia Nicola Ursu si Oliviu Craznic) incat sa o mut mult mai sus pe lista mea de "to-read" (aveam deja cartea pentru ca imi placuse ce auzisem despre ea, insa erau cateva romane pe care voiam sa le citesc inainte). Mi se pare normala dorinta mea de a o citi cat mai repede pentru ca atunci cand auzi oameni care vorbesc cu placere despre un roman, e imposibil sa nu vrei sa-l citesti imediat. Asta este diferenta esentiala intre o recenzie citita pe net si un eveniment in cadrul caruia cineva iti prezinta "pe viu" un text.

Dupa aceea, am ramas pe loc ca sa descopar editura Paladin, un imprint al grupului editorial Art. Paladin se ocupa exclusiv cu carti SF&F si in cadrul acestui targ au lansat cartea Farenheit 451 de Ray Bradbury. Auzisem de ea - avand in vedere ca-mi place SF-ul, ar fi fost culmea sa nu aud - insa n-am citit-o inca. Nici macar n-o aveam in casa, asa ca am rectificat rapid acest lucru la sfarsitul lansarii, dupa ce am ascultat captivata cum invitatii (Horia Nicola Ursu, Liviu Radu, Mircea Naidin, Michael Haulica şi Evelina Bidea) vorbeau despre o lume in care oamenii sunt atat de "vrajiti" de show-uri asemanatoare cu cele existente azi la televizor incat nu numai ca nu mai citesc, dar cartile incep sa fie arse. In mod deosebit m-a impresionat un citat din Larry Niven mentionat de Mircea Naidin: A good SF author invents the car; a great SF writer comes up with the traffic jam. - Un bun scriitor de SF inventeaza masina; unul genial inventeaza ambuteiajul. Exact asta mi s-a parut ca a facut Bradbury in cartea sa.
In plus, la Paladin am mai descoperit cateva titluri pe care le voiam in biblioteca, plus ca la o privire prin catalogul viitoarelor lor aparitii, m-am indragostit, asa ca veti mai auzi de ei! (Puteti gasi intreaga lansare filmata la ei pe blog aici [link], ca sa intelegeti de ce mi-a placut atat de mult)

Tot la targ am descoperit si revista de benzi desenata romaneasca Harap-Alb continua..., revista care apare o data la doua luni si reinterpreteaza aventurile eroului de basm, transformandu-l pe el si pe cei 5 prieteni ai luni in supereroi care amintesc de Marvel sau de DC Comics. Desenele superbe m-au atras imediat si dupa ce am citit revistele - le-am devorat rapid dupa ce am ajuns acasa - am indragit si povestea. Da, aventurile lui Harap-Alb imi - si sper ca va - sunt deja cunoscute, insa fiecare dintre prietenii sai are si el o istorie in spate, una originala de care n-ai cum sa nu te indragostesti. Deci am devenit si cititor fidel al acestei reviste. In plus, e a noastra, nu doar creata de romani, dar inspirata de o poveste romaneasca, asa ca v-o recomand si voua. Hai sa fin mandri de tarisoara noastra, sau macar de oamenii buni din ea si de initiativele lor laudabile.

Si daca tot am ajuns la oamenii buni, cred ca acesta e principalul motiv pentru care m-am simtit atat de bine: oamenii. Era clar inca de la inceput ca targul e dedicat cititorilor de SF&F. Am mentionat la inceput atmosfera intima, insa si oamenii prezenti acolo au avut un impact enorm asupra mea. In primul rand, au fost invitatii la lansari, care au vorbit cu pasiune despre cartile si lucruile pe care le iubesc. Apoi, cititorii prezenti, care au contribuit la discutii. Si, desigur, cei care au organizat evenimentele din cadrul targului, la care am apreciat cel mai mult faptul ca stiau sa-si faca reclama. Niciunul nu mi-a varat nimic pe gat cu forta, cu totii erau in mod evident oameni carora le place atat de mult ceea ce fac, incat atunci cand vorbesc despre ceea ce reprezinta, n-o fac cu ostentatie, ci cu placere. Poate sunt oameni de PR foarte foarte buni, insa eu cred ca, mai presus de asta, sunt la randul lor cititori care ne inteleg si incearca sa ne ofere ceea ce ne dorim.

In final, m-am simtit mandra ca citesc ceea ce citesc, m-am simtit mandra ca gandesc cum gandesc si m-am simtit parte din ceva extraordinar de frumos. Acesta e motivul pentru care am impartasit toate astea cu voi, pentru ca sper ca fiecare dintre voi sa aiba ocazia sa se simta vreodata asa.

duminică, 24 martie 2013

Ai grija ce-ti doresti...

Recenzie: CPSF #3

M-am indragostit de CPSF de la primele randuri ale lui Alexandru Mironov din primul numar al revistei, asadar nu aveam cum sa ratez numarul 3, insa parca niciodata n-am fost mai nerabdatoare sa-l citesc. Acest numar contine o nuvela a autorului meu preferat, George RR Martin, asa ca atunci cand l-am avut in mana, am inceput lectura inca din autobuz - norocul meu ca trebuia sa cobor la capatul liniei, altfel ratam statia.
Revista mi-a placut enorm si, avand in vedere ca acest numar a fost dedicat literaturii dark fantasy - in complet acord cu titlul blogului - aceasta prezentare o sa fie putin mai lunga :)

In taramurile pustiite - GRR Martin
Stiu ca de obicei, va prezint un scurt rezumat, apoi parerea mea, insa in cazul acesta, o sa va dezvalui cateva randuri in loc de sinopsis:
"De la Alys-cea-Plumburie poti cumpara orice ti-ar putea pofti inima.
Dar e mai bine sa n-o faci."
Acestea sunt atat primele, cat si ultimele randuri din nuvela dark fantasy a lui Martin si, dupa parerea mea, rezuma perfect ideea povestii, pe care am incercat s-o sintetitez si in titlu: Dorintele se pot implini in moduri imprevizibile si nedorite. Felul in care pana la urma toate personajele au obtinut ceea ce au cerut (desi nu asta isi doreau) e de-a dreptul ingrozitor, si, desi inca de la inceput suntem avertizati cu privire la faptul ca cererile catre Alys nu sunt niciodata satisfacute dupa asteptari, totusi finalul a fost extrem de imprevizibil.
Atmosfera nuvelei este destul de sumbra, insa ceea ce provoaca fiori reci in aceasta poveste nu sunt elementele horror, ci deznodamantul, mai precis modul in care dorintele aparent corecte au dus la un rezultat care a adus durere tuturor celor implicati...
Puteti alege sa considerati ca aceasta nuvela nu e genul vostru si sa nu o cititi. Dar e mai bine sa o faceti.

Dupa acest text care te introduce intr-o lume misterioasa si intunecata, urmeaza un articol semnat de Oliviu Craznic in care scriitorul vorbeste despre literatura dark fantasy, despre elementele care o diferentiaza de gothic si de horror si despre cateva lucrari care pot fi incadrate in acest gen. Pe cateva le-am citit, despre cateva auzisem, despre unele am aflat acum, insa mi-am facut o idee despre ce inseamna dark fantasy.
Mie nu-mi plac textele care au ca unic scop sa ma ingrozeasca. Mai ales daca o fac folosind imagini gretoase, cu mate imprastiate si sange peste tot. Nu refuz romanele cu astfel de scene daca romenele in cauza transmit un mesaj, spun o poveste, pun o problema morala, sau, pe scurt, au un scop. Dar daca scopul e doar sa nu dorm eu noaptea, atunci ma lipsesc. Dark fantasy-ul nu presupune nici pe departe astfel de texte. In ciuda denumirii, e destul de "bland" si, tinand cont de textele pe care le-am citit si care au fost incadrate in acest tip de literatura, e un gen de literatura care chiar imi place.

Lenore Arras - Oliviu Craznic
In cazul lui Martin a fost simplu: mesajul era ca ceea ce ceri s-ar putea sa nu coincida absolut deloc cu ceea ce-ti doresti. Insa nuvela lui Craznic mi se pare mult mai greu de descifrat si cred sincer ca orice doua persoane care o citesc vor intelege lucruri diferite. De ce? In paginile reviste, scriitorul declara ca: "am preferat sa las cititorului la dispozitie suficienta ambiguitate pentru ca acestea sa fie nevoit sa intuiasca anumite elemente. Sper ca acest joc literar sa ii faca placere si il invit sa fie atent la fiecare aspect al povestirii, de la nume si obiecte pana la cuvintele si expresiile alese pentru anumite momente ale actiunii."
Probabil enigma este cuvantul care caracterizeaza cel mai bine acest text, pentru ca insusi titlul este numele persoanei despre care, in final, nu putem fi siguri ca stim cine sau, mai bine zis, ce anume era.
Mie personal mi-a facut placere sa-mi folosesc rotitele din creier si sper sa va placa si voua la fel de mult.

Ultimele doua articole m-au scos din atmosfera dark si m-au purtat in trecut, cuvintele lui Alexandru Mironov ducandu-ma intr-o perioada in care cenaclurile literare aveau de raspuns in fata liderilor comunisti ("Cenaclul "Martienilor" continua insa sa functioneze - au convins autoritatile vremii ca poarta numele de "martieni" numai si numai pentru ca se intalnesc in ultima zi de marti a fiecarei luni") in timp ce Octavian Sava ne relateaza modul in care s-a nascut "Meteoritul de aur", text publicat in primul numar aparut vreodata din CPSF.

Asadar, un numar intunecat si nostalgic spre final, care atrage atentia asupra dorintelor noaste si care te face sa gandesti. Cum sa-l ratezi?

miercuri, 20 martie 2013

O excursie in Westeros

Cam asa mi s-a parut prima intalnire a Clubului de Lectura Nemira. Eu am participat in primul rand din curiozitate. Nu neaparat ca sa aflu cum se desfasoara un club de lectura, si nu neaparat pentru ca titlul ales pentru prima dezbatere se intampla sa fie romanul meu preferat (s-a discutat despre Urzeala Tronurilor a lui George RR Martin). Acestea au fost doar motivele colaterale. Am participat pentru ca voiam sa cunosc oameni ca mine, pasionati de lectura in general si de aceasta carte in special, voiam sa vad alte persoane indragostite pana dincolo de limite de universul lui Martin.

Am primit ce voiam, si inca ceva pe deasupra. La un moment dat, intalnirea chiar a semanat putin cu cartea, mai ales atunci cand s-a pus problema alegerii unui personaj preferat: fiecare era gata sa-si apere parerea mai ceva decat Lannisterii tronul.


E adevarat ca in primele minute atmosfera a fost usor apasatoare pentru ca fiecare astepta ca celalalt sa ia cuvantul, insa s-a gasit o fata curajoasa care sa sparga gheata - imi pare extrem de rau ca nu i-am retinut numele - si apoi lucurile au inceput sa mearga. Animati atat de pasiunea pentru carti, cat si de premiile oferite de Nemira, am ajuns sa ne dam repede drumul la gura si ne-am relaxat cu totii. Pana la final ma simteam extrem de in largul meu, aveam chef sa mai stam de vorba mult si bine. Nici nu concep sa nu merg la intalnirea urmatoare, la care va invit pe toti care puteti ajunge, geografic vorbind. Cartea aleasa este Dune (primul volum al seriei) si avem timp pana pe 22 aprilie s-o (re)citim.

Revenind, pe langa o multime de fani, au fost si o serie de invitati speciali: scriitorii Oliviu Craznic (... si la sfarsit a mai ramas Cosmarul) si Marian Truta (A doua venire), alaturi de George Hari Popescu (cyberculture.ro), Carmen Albisteanu (carmenalbisteanu.ro) si Dragos Butuzea (chestiilivresti.ro) (care a ratat la mustata un linsaj, mentionand Regii nisipurilor). Fiecare a impartasit cu noi ce a insemnat GRR Martin si seria lui pentru ei, iar Oliviu Craznic a oferit ca premiu volumul 3 din CPSF. A fost bataie serioasa pe el, s-a renuntat in final la intrebarile pregatite dinainte ar caror rapsuns il cunosteam aproape toti si s-a deschis romanul la intamplare.

A existat si un mic inconvenient, si anume faptul ca locul ales nu a fost chiar suficient de linistit cat sa ne auzim cu totii intre noi, dar in final eu am ajuns sa ma simt mult prea bine si mult prea in largul meu ca sa mai conteze.

Peste o luna o luam de la capat, calatorim direct in desterul de pe Arrakis! Ne vedem acolo?

vineri, 15 martie 2013

Numere

Cand am terminat scoala generala, imi era clar ca am o inclinatie spre profilul real, nu spre uman si mai ales, nu spre literatura si scriere. Dupa 8 ani de scoala, credeam ca singurul lucru pe care o sa-l scriu o sa fie programele de calculator.

Intre atunci si acum, m-am cam razgandit. In primul rand, am descoperit ca literatura nu inseamna doar Ion si Baltagul. La orele de engleza, am inteles ca poti comenta un roman si altfel decat la orele de romana si ca poti sa-ti exprimi parerea indiferent de ce a spus nu-stiu-ce critic. Si sa ai si dreptate. Etapa urmatoare - scrisul despre carti - a urmat natural. Nu spun ca lucrurile pe care le scriu aici despre diverse romane ar avea vreo valoare din punct de vedere al citiricii literare, nici nu am iluzia ca scriu niste texte extraodrinare care dau lumea pe spate. Dar am descoperit ca imi place ce fac.

Totusi, inclinatia mea spre real inca se face simtita si uneori, chiar si in book blogging, numerele conteaza. Si astazi, numerele arata foarte bine pentru ca astazi am atins pragul de 80.000 de vizualizari (ultimele 10.000 sunt stranse in mai putin de 2 luni!) si de 5600 de comentarii. In plus, aceasta este postarea cu numarul 600. Mai sunt destule numere care ar putea descrie cat de bine sta blogul, dar nu vreau sa va plictisesc; scopul acestui articol este sa va multumesc pentru ca fara voi si interesul vostru pentru articolele noastre, n-am fi ajuns niciodata aici!

miercuri, 13 martie 2013

Recenzie vALLuntara: Ce-as fi eu fara tine?

Ce-as fi eu fara tine? este una dintre cele doua carti pe care blogul le-a primit in cadrul campaniei vALLuntar. In timp ce Andra si-a ales un roman de aventuri, eu am preferat sa imi completez colectia romanelor lui Musso, de al carui stil m-am indragostit de la prima carte semnata de el pe care am citit-o.

Rezumat:
Martin e un student francez, aflat in SUA pentru un schimb de experienta. Aici se indragosteste iremediabil de Gabrielle, insa nu reuseste sa-i spuna ce simte decat printr-o scrisoare pe care tanara o citeste in ultima zi in care Martin se afla pe pamant strain. Insa Gabrielle reuseste sa-l gaseasca la aeroport si sa-l convinga sa ramana.
Urmeaza cele mai frumoase zile din viata lui, insa nu-si imagineaza ce impact vor avea decat dupa ce se intoarce acasa si relatia lor se raceste. Incapabil sa inteleaga motivul pentru care s-au instrainat, Martin face sacrificii pentru a se intoarce in State, propunandu-i Gariellei sa vina la o cafenea daca doreste sa salveze relatia lor. Ea nu apare.
Asa incepe declinul personajului, care isi schimba complet stilul de viata si cariera, devenind politist. Anii trec si Martin reuseste cumva sa continue sa traiasca, desi amintirea Gabriellei e inca o rana deschisa. Insa destinele lor se vor intalni din nou atunci cand Martin devine obsedat de a-l prinde pe celebrul hot Archibald Maclean.

My view:
La prima vedere, si chiar la primele pagini, romanul pare o poveste de iubire. Nu e. E povestea a doi barbati care au pierdut totul, asa ca risca totul intr-o competitie cu un final neclar pentru amandoi, dar de care amandoi au nevoie. De asemenea, e o poveste despre curaj. Pe de-o parte, e curajul vecin cu sinuciderea de care da dovada Martin in confruntarea cu Archibald. Pe de alta parte, e curajul prudent, premeditat al lui Archibald, care hotaraste totusi sa riste la randul lui atunci cand afla ca are cancer in faza terminala.

Si apropo de aceatsa boala, nu mi se pare deloc intamplator faptul ca atat Archibald, cat si Elliott, protagonisul romanului Vei fi acolo? gasesc curajul de a lua cele mai mari hotarari atunci cand afla ca au cancer, si cred ca nu intamplator in romanul Ce-as fi eu fara tine?, Elliott are un rol episodic, mentionandu-se ca e prieten cu Archibald.

De asemenea, mi-a placut modul cum e descrisa decaderea lui Martin dupa despartirea de Gabrielle, felul in care din flashback-uri si scurte rememorari se constituie o perioada neagra care ii tradeaza durerea si pierderea mai mult decat orice explicatii. Insa mereu personajele principale ale lui Musso sunt atat de bine construite, incat nu numai ca par persoane reale, dar in final ai senzatia ca-i cunosti cu adevarat, poate chiar mai bine decat prietenii lor.

Iar finalul... e in stitlul lui Musso! Pentru cei care au citit Fata de hartie, e exact opusul finalului de acolo. E unul din lucrurile care ma distreaza la acest autor, faptul ca nu stii exact daca citesti un roman realist sau nu pana in ultima clipa, pana cand dai ultima pagina. Asadar, va recomand Ce-as fi eu fara tine? pentru ca e o poveste frumoasa, cu un sfarsit fericit... si avem nevoie sa mai credem in asemenea finaluri!

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

luni, 11 martie 2013

Precomanda: Georgina Kincaid #6

Pentru a precomanda Dezvaluiri de sucub, volumul #6 al seriei Georgina Kincaid, scrisa de Richelle Mead, click AICI. La precomanda, beneficiati de 25% reducere si de transport gratuit. Descrierea romanului o gasiti aici, iar mai jos aveti filmuletul de prezentare al cartii.

In curand la editura Leda

Seriile Vampirii din Morganville de Rachel Caine si Instrumente mortale de Cassandra Clare "avanseaza" fiecare cu cate un volum, pe piata urmand sa apara romanele Sarutul mortii (VM#8) si Orasul Ingerilor cazuti (IM#4). Descrierile celor doua romane le gasiti mai jos, iar link-urile de precomanda si filmuletele de prezentare le voi afisa imediat ce apar :)

Descriere Sarutul mortii:
"Totul începe în momentul în care Michael Glass primeşte apelul telefonic pe care-l aşteptase de multă vreme. Talentul său a atras atenţia unui renumit producător muzical din Dallas, care vrea să-i înregistreze un disc demo și să-i organizeze câteva concerte… ceea ce înseamnă că pentru Michael începe o nouă viaţă.
Însă nu va călători singur. Îl vor însoţi prietenii săi umani – rebela Eve, deseori neînţeleasa Claire, şi curajosul Shane. Şi totul ar fi minunat dacă alături de ei nu ar fi prezent, în calitate de escortă, vampirul Oliver, nemuritoare mână forte. Cu un astfel de grup, să nu ne mirăm că plimbarea la Dallas se transformă într-o veritabilă aventură.
Şi, într-adevăr, primejdiile îi urmăresc la fiecare pas. Captivi în orăşelul Blacke, alături de oameni care-i urăsc și un sălbatic grup de vampiri nomazi, dornici să-şi ofere un ospăţ scăldat în sânge, Michael şi prietenii săi riscă să nu mai ajungă în Dallas la timp… sau chiar niciodată."
- Sursa

Descriere Orasul Ingerilor cazuti:
"Războiul s-a terminat, iar Clary Fray se întoarce la New York, entuziasmată de planurile sale de viitor. Dar totul are un preţ...
În sfârşit, vânătorii de umbre fac pace cu locuitorii din Lumea de Jos. Clary se antrenează să devină vânător de umbre şi să-şi folosească puterea unică. Mama ei se căsătoreşte cu iubirea vieţii sale. Şi, mai important decât orice, Clary poate spune despre Jace că este iubitul ei. Dar...
Cineva ucide vânători de umbre, iscând tensiuni între vânătorii de umbre şi locuitorii din Lumea de Jos, ceea ce ar putea duce la un al doilea sângeros război. Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, nu o poate ajuta – mama lui tocmai a aflat despre el că este vampir, iar Simon este nevoit să plece de acasă. Când Jace începe să se îndepărteze de Clary fără să-i explice acesteia de ce o face, tânăra se vede forţată să investigheze adâncurile unor mistere care, odată desluşite, îi revelează un coşmar cum nu se poate mai groaznic: ea însăşi a pus în mişcare un lanţ de evenimente în urma cărora i-ar putea pierde pe toţi cei pe care-i iubeşte.
Inclusiv pe Jace… "
- Sursa

vineri, 8 martie 2013

Jurnal: Ziua mamei

Mi se pare extrem de dificil sa fi original cu un articol scris cu ocazia unei sarbatori. Nu pentru ca e greu sa scrii, ci pentru ca mi se pare ca toate urarile au fost repetate atat de mult timp incat deja cuvintele si-au pierdut continutul. Totusi, pentru mine 8 martie are o semnificatie deosebita, si simt nevoia sa impart asta cu voi, sperand sa nu sune ca niste platitudini :).

Dupa cum stiti, sunt clasa a 12-a, deci se poate considera ca aproape am trecut prin adolescenta. Eu zic ca n-am ramas cu sechele :)). Cert e ca, in aceasta perioada, se presupune ca trebuia ca relatia mea cu parintii mei sa se degradeze in timp ce eu incercam sa-mi definesc personalitatea si sa imi caut independenta. Sau ceva :)).

La mine a fost exact pe dos. Motivele exacte imi scapa, dar cred ca le-as gasi si fara ajutorul unui psiholog. Cred ca "de vina" e faptul ca mama a construit "acasa" un loc confortabil unde ma puteam descarca in special emotional, fara teama de ridicol sau de certuri, ci primind in schimb doar intelegere si eventaul sfaturi. Asadar "acasa" a fost mereu refugiul meu, in loc sa fie locul din care imi doream cu disperare sa evadez. Profit deci de ocazia asta ca sa-i spun mamei ceea ce incerc sa-i repet in fiecare zi: ca ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine. Imi dau seama si singura ca sunt greu de suportat, asa ca n-am cum sa n-o iubesc si apreciez ca a reusit si ca, pe langa asta, ma mai si iubeste :)). Asta in sine mi se pare mare lucru.

Stiti cum fiecare copil are o teama aproape viscerala de a semana cu parintii sai? Personal, daca reusesc sa fiu macar pe jumatate la fel de parinte ca mama, o sa fiu mai mult decat fericita.Stiu ca nu toata lumea simte la fel, insa sper ca macar astazi sa lasati la o parte divergentele si sa petreceti o zi frumoasa alaturi de mamele voastre. La multi ani!

joi, 7 martie 2013

Povestea Georginei Kincaid a ajuns la final

Sau, mai bine zis, va ajunge incepand cu 25 martie, cand se va lansa pe piata Dezvaluiri de sucub, ultimul volum al seriei, care va prezenta finalul mult-asteptat al aventurilor sucubului vostru preferat si raspunsurile la toate intrebarile care va macinau.

Descriere:
"De data aceasta, acţiunea are loc de Crăciun, şi Georgina lucrează part-time la un mall ca unul dintre elfii lui Moş Crăciun. Ea şi Seth sunt deja un cuplu, când, brusc, Georgina primeşte un ordin de transfer de la Seattle la Las Vegas. Slujba este una de vis, dar momentul nu este deloc potrivit pentru Seth, care nu îşi poate părăsi familia din cauza bolii cumnatei sale. În acelaşi timp, prietenilor Georginei li se par foarte ciudate condiţiile transferului şi decid să se implice ca să descopere ce se întâmplă de fapt. Iar Georgina află că s-ar putea să existe o problemă cu contractul ei...
Toţi prietenii Georginei sunt din nou prezenţi, fie că se întâlnesc la o seară de fondue, fie că participă la o competiţie de bowling organizată de Jerome împotriva rivalei sale. E un grup de prieteni veseli, toţi lucrători ai raiului sau iadului, mereu alături de Georgina atunci când ea are nevoie de ajutor, nişte personaje pitoreşti şi inedite ─ căci unde mai poţi găsi un demon ca Jerome, care a decis să umble prin lume cu înfăţişarea lui John Cusack, sau un înger beţiv precum Carter, care e întotdeauna îmbrăcat asemenea unui boschetar?
Intriga şi personajele unice, combinaţia de romance, aventură, mister şi umor fac din această serie o lectură fascinantă şi emoţionantă, o poveste mult prea bună pentru a fi ratată."
- Sursa

Cartea se poate precomanda incepand cu 11 martie, data la care voi reveni cu filmuletul de prezentare si, desigur, cu link-ul de precomanda. Numarati zilele pana atunci? :)

marți, 5 martie 2013

Reducere aniversara - Robin Hobb

Astazi, 5 martie, editura Nemira o celebreaza pe Robin Hobb si ne ofera 50% reducere la seria care a consacrat-o: trilogia Farseer. (Reducerea se aplica atat la set, cat si la volumele individuale)


Trilogia urmăreşte viaţa unui bastard înzestrat cu Har care reuşeşte să devină asasin al regelui, ajutându-l să păstreze unite cele Şase Ducate în faţa ameninţărilor externe ale piraţilor şi interne ale uzurpatorului prinţ Regal, toate acestea cu preţul sacrificării lucrurilor la care ţine cel mai mult.
Povestea din Ucenicul Asasinului începe când Fitz este abandonat de familia sa la castelul Prinţului Adevăr. Băiatul descoperă foarte rapid că posedă anumite puteri magice, obscure prin care este capabil să comunice telepatic cu un câine pe nume Fouinot.

Cărţile lui Robin Hobb au fost foarte apreciate de celebrul scriitor Orson Scott Card. Acesta a mărturisit că Robin Hobb “a ridicat standardele romanelor fantasy moderne”.
- Sursa

Eu mi-am cumparat primul volum cu ocazia reducerilor Nemira din ianuarie si planuiesc sa-l incep in curand, iar descrierea si oferta prezenta ma fac sa-mi doresc sa am cat mai repede toata seria in biblioteca si bifata in categoria cartilor citite :). Nu vi se pare ca suna tentant?

duminică, 3 martie 2013

Recenzie vALLuntara: Cheia de Simon Toyne

Cand am mers la lansarea acestui roman, care a avut loc in prezenta autorului, nu stiam absolut nimic despre el sau despre carti. In cateva minute m-a vrajit, asa ca mi-am cumparat ambele volume. Pe primul, Sanctus, l-am citit la cateva zile dupa, curioasa sa vad daca Simon Toyne scrie la fel de frumos pe cat vorbeste. Raspunsul e "normal ca da!". Am fost captivata imediat (dovada recenzia romanului, pe care o gasiti aici), asa ca n-am putut rezista prea mult in fata celui de-al doilea volum al seriei, Cheia, care mi-a placut chiar mai mult, deoarece povestea "creste", apar mai multe personaje, mai multe planuri narative si deci e mai mult suspans si mai multe rasturnari de situatie.

Rezumat:
Citadela a fost zguduita de o explozie. Sacramentul a fost eliberat. Profetia s-a implinit. Calugarii Sanctus sunt toti pe moarte. Abatele si Prelatul sunt morti. Liv si Gabriel nu.
Insa povestea e departe de a se fi incheiat. Evenimentele din Ruina nu au trecut neobservate pe plan international si presa arde de nerabdare sa smulga toate informatiile despre Citadela, acum cand pentru prima data niste oameni au parasit-o. Insa Biserca are propriile interese, asa ca scopul celor din Vatican este sa se asigure ca supravietuitorii pastreaza tacerea. Si mortii nu vorbesc.
In plus, pe glob au inceput sa aiba loc o serie de cataclisme si nici Citadela nu e ferita de probleme de necontrolat: o boala misterioasa afecteaza copacii din gradini... si se pare ca se transmite la oameni.
Solutia e tot in mainile lui Liv: daca prima profetie era echivalentul mala al Facerii, exista si opusul ei, echivalentul Apocalipsei reprezentat de Profetia in Oglinda pe care Liv trebuie s-o indeplineasca pentru a opri atat cataclismele, cat si molima.

My view:
Expresia "a citi pe nerasuflate" abia incepe sa descrie modul in care se citeste aceasta carte. Da, am spus "se citeste" si nu "am citit" pentru ca dupa primele pagini, cred ca oricine va fi prins in lantul evenimentelor, fara sa mai poata scapa pana cand nu a citit ultimult cuvant... Si chiar si atunci eu as fi continuat, insa trebuie sa astept rabdatoate urmatorul volum.

Dupa cum am spus la inceput, povestea a "crescut" mult in acest roman. Mi-a placut in special preotul Clementi din Vatican pentru faptul ca e extrem de realist: si-a dat seama ca traieste intr-o lume guvernata de bani, asa ca vrea sa imbogateasca Biserica. Nu conteaza cum. De fapt, imi place ca toate personajele "religioase" isi gasesc scuze chiar si pentru cele mai atroce decizii. Numai mie mi se pare ca Dumnezeul vostru n-o sa va ierte asa repede pentru ca ucideti, mai ales daca o faceti in numele lui? Oricum, imi place ca toti "credinciosii" din carte par sa creada ca "scopul scuza mijloacele".

Si Fantoma e un personaj foarte interesant, cred ca o sa va placa foarte mult de el, mai ales spre final, cand ii aflati povestea... insa va las sa descoperiti singuri surpriza pe care v-o rezerva autorul cu acest personaj.

Cat despre "vechii" cu care ne-am obsinuit... Pe parcursul romanului, a ajuns sa-mi placa enorm de Gabriel. Nu ca nu mi-ar fi placut din start, dar in acest volum mi se pare nu neaparat ca am aflat mai multe despre el, cat ca am ajuns sa-l cunsoc mai bine, sa inteleg cum gandeste, sa-l vad in actiune... Si l-as lua acasa fara sa stau pe ganduri!

Asadar, Cheia este un roman scris superb, o continuare excelenta, deoarece dezvolta povestea si, nu in ultimul rand, un roman care te lasa cu sufletul la gura si numarand zilele pana pe 11 aprilie, cand conform site-ului autorului se lanseaza oficial cartea.

Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Daca recenzia va strange minim 15 comentarii de la persoane diferite, Editura ALL ne va oferi un copacel spre plantare.

vineri, 1 martie 2013

Vine, vine primavara!

Sunt cum nu se poate mai fericita. De doua zile, e soare afara. Adica soare pe bune, din ala adevarat, care chiar incalzeste. Si desi e putin frigut, intreaga atmosfera, vremea, caldura, lumina, toate imi dau senzatia de "crud". Stiu ca e un cliseu, dar chiar asa mi se pare: afara e o primavara cruda.

In plus, a fost 1 martie, care e printre sarbatorile mele preferate. Nu-mi plac nici jumatate din martisoarele pe care le vad de vanzare, insa pentru mine 1 martie inseamna venirea primaverii (stiu ca suna a cliseu, dar vorbesc serios, cand e frumos afara, 1 martie e genial), si nu e nimic mai frumos decat s-o reprezinti printr-un mic simbol. Asa ca "arborez" cu drag martisoare, cu conditia sa fie simboluri ale primaverii. Si azi am primit bratari in rosu si alb de pus la mana (le-as purta non-stop daca s-ar putea, sunt printre putinele bratari care imi plac) si... ghiocei! Ma holbez la ei de cand i-am primit si dau pe-afara de incantare.

Si cum ma chinuie talentul, am schimbat tema blogului, ca sa fie in concordanta cu ce-i pe-afara si cu cat de fericita sunt eu. Bannerul se vrea a fi un fel de reconstituire a siglei blogului, cu un ghiocel in loc de trandafir. Si cartea... ei bine, cine stie cunoaste :)). Am adaugat si cateva butoane sub banner ca sa ne gasiti mai usor pe site-urile de socializare&co.

Sper ca va place schimbarea si sper ca va place vremea de afara. Eu una ma simt exact ca un urs proaspat iesit din hiberbare!