Luni seara, în mansarda librăriei Cărturești Verona m-am reîntâlnit cu ceilalți membrii ai Clubului de Lectură Nemira ca să discutăm volumul de povestiri Blestemul din Sarnath de H.P. Lovecraft. Volumul este unul de tip antologie best of, conținând o serie dintre povestirile autorului. Din păcate nu am terminat cartea, am citit cam o treime, așa că nu vă pot spune mai multe despre conținut.
Deși au existat câteva voci care să-l apere pe autor, majoritatea n-am fost foarte încântați de povestiri. Unii se așteptau la mai mult de la un nume atât de cunoscut în lumea horrorului cum e Lovecraft, cineva l-a numit o imitație nereușită a lui Edgar Allan Poe, problema mea personală a fost faptul că în toate poveștile sale, încălca (într-un mod neplăcut) regula show, don't tell a scrisului. Totuși, mi s-a părut că s-au oferit niște cirumstanțe atenuante: am aflat că Lovecraft era un tip singuratic, care trăia izolat, fără să știe ce se întâmpla în lumea (literară) din jurul său.
Și de data asta am încercat să găsim cu toții un răspuns la întrebare Cui ai recomanda această carte? și am decis cred că în unanimitate, că e ok pentru o persoană de 15 ani care n-a mai citit horror. Sau că ar fi o carte bună de citit într-un concediu la munte, noaptea, preferabil iarna. De obicei, lumea nu recomandă literatură horror la ore târzii, dar în cazul de față, puteți dormi liniștiți. Ba chiar una din povestiri a fost comparată cu desenul animat Pinky and The Brain, așa că nu e cazul să vă temeți de coșmaruri.
De fapt, dacă mă gândesc puțin, acesta e unul din lucrurile pe care le-am apreciat la Lovecraft: faptul că nu mi-a creat niciun fel de discomfort psihic. Chiar și în momentele în care nu intuiam unde se îndreaptă povestea, când se ajungea la punctul culminant nu am avut niciodată senzația de surpriză. De fapt, cineva chiar a făcut o paralelă între proza lui Lovecraft și un stil de muzică (i-am uitat denumirea, din păcate) care urcă până într-un punct, apoi „se dezumflă”. Cam asta e senzația predomainantă, cel puțin din povestirile pe care le-am citit: aștepți să se întâmple ceva, dar deznodământul e deseori dezamăgitor.
Totuși, spre final am reușit să creăm o atmosferă horror: am stins toate luminile și Luca a preluat cuvântul, citindu-ne la lanternă un fragment dintr-o povestire:
Bineînțeles că ne-am distrat la culme!
Luna viitoare fiind marcată de sărbători și concedii, întâlnirea următoare va avea loc pe data de 15 decembrie, și deocamdată, se anunță unanimitate în voturi. Rămâne însă de văzut care va fi cartea lunii :)
Deși au existat câteva voci care să-l apere pe autor, majoritatea n-am fost foarte încântați de povestiri. Unii se așteptau la mai mult de la un nume atât de cunoscut în lumea horrorului cum e Lovecraft, cineva l-a numit o imitație nereușită a lui Edgar Allan Poe, problema mea personală a fost faptul că în toate poveștile sale, încălca (într-un mod neplăcut) regula show, don't tell a scrisului. Totuși, mi s-a părut că s-au oferit niște cirumstanțe atenuante: am aflat că Lovecraft era un tip singuratic, care trăia izolat, fără să știe ce se întâmpla în lumea (literară) din jurul său.
Și de data asta am încercat să găsim cu toții un răspuns la întrebare Cui ai recomanda această carte? și am decis cred că în unanimitate, că e ok pentru o persoană de 15 ani care n-a mai citit horror. Sau că ar fi o carte bună de citit într-un concediu la munte, noaptea, preferabil iarna. De obicei, lumea nu recomandă literatură horror la ore târzii, dar în cazul de față, puteți dormi liniștiți. Ba chiar una din povestiri a fost comparată cu desenul animat Pinky and The Brain, așa că nu e cazul să vă temeți de coșmaruri.
De fapt, dacă mă gândesc puțin, acesta e unul din lucrurile pe care le-am apreciat la Lovecraft: faptul că nu mi-a creat niciun fel de discomfort psihic. Chiar și în momentele în care nu intuiam unde se îndreaptă povestea, când se ajungea la punctul culminant nu am avut niciodată senzația de surpriză. De fapt, cineva chiar a făcut o paralelă între proza lui Lovecraft și un stil de muzică (i-am uitat denumirea, din păcate) care urcă până într-un punct, apoi „se dezumflă”. Cam asta e senzația predomainantă, cel puțin din povestirile pe care le-am citit: aștepți să se întâmple ceva, dar deznodământul e deseori dezamăgitor.
Totuși, spre final am reușit să creăm o atmosferă horror: am stins toate luminile și Luca a preluat cuvântul, citindu-ne la lanternă un fragment dintr-o povestire:
Post by Ovidiu Eftimie.
Bineînțeles că ne-am distrat la culme!
Luna viitoare fiind marcată de sărbători și concedii, întâlnirea următoare va avea loc pe data de 15 decembrie, și deocamdată, se anunță unanimitate în voturi. Rămâne însă de văzut care va fi cartea lunii :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.