Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 28 decembrie 2014

Recenzie: Orașul Ambasadei de China Mieville

Povestea:
Pentru că în Universul fizic, denumit de China Mieville manchmal (cuvântul german pentru „câteodată”), viteza luminii nu poate fi depășită, oamenii călătoresc între lumi îndepărtate prin immer (cuvântul german pentru „întodeauna”), un alt plan unde funționează alte reguli. La marginea zonei cunoscute din immer se găsește Arieka, o planetă aflată sub conducerea Bremenului care e unică nu doar pentru că poate fi un cap de pod pentru explorare, dar și pentru că aici se găsește o rasă extraterestră cu un limbaj aparte.

Ariekeii (sau Gazdele, cum le numesc locuitorii) au un Limbaj care nu exprimă idei sau concepte, ci e pur și simplu o oglindă a lumii, un fel de manifestare a lucrurilor prin vorbire. Pentru ei, minciuna e ceva necunoscut și fără sens, ei nu sunt doar incapabili să gândească (și deci să vorbească despre) lucruri neadevărate, dar restricția se aplică și la lucrurile pe care nu le cunosc (cum ar fi navele spațiale, înainte de sosirea lor în lumea Gazdelor). Tocmai de aceea, venirea oamenilor e pentru ei un prilej de a-și îmbogăți Limbajul.

Totuși, faptul că nu pot minți nu e singurul lucru deosebit la Limbajul lor: pentru ei, cuvintele nu au sens decât dacă în spatele lor există gânduri, există rațiune coerentă. Tocmai de aceea, ei nu pot dialoga cu niciun fel de robot sau automat. De asemenea, pentru că ariekeii au două voci pe care le folosesc simultan, Limbajul trebuie vorbit de doi oameni care nu trebuie numai să se sincronizeze ca doi actori care își cunosc foarte bine rolurile, dar trebuie să și empatizeze într-un fel, cei doi trebuie să devină o singură minte. Tocmai de aceea, singurii care pot vorbi cu Gazdele sunt Ambasadorii, entități formate din câte două clone umane crescute împreună și identice din (aproape) toate punctele de vedere.

Totuși, atunci când Bremenul trimite un Ambasador alcătuit din doi oameni care nu sunt nici pe departe clone, Arieka va trece printr-o serie de schimbări care își vor lăsa amprenta adânc în cultura Gazdelor.

Părerea mea:
O să încerc să pun în cuvinte ceea ce cred despre acest roman, dar pe scurt, părerea mea ar putea fi rezumată printr-un „oaaaaaaaaa” admirativ, urmat de alte câteva jumătăți de onomatopee incoerente, dar articulate pe același ton, pentru că e un roman mind-blowing. Chiar am senzația că mi-a explodat creierul, sunt atât de multe idei faine înglobate în cartea asta încât încă încerc să-mi organizez gândurile... Mind-blowing!

În primul rând, povestea e narată la persoana I de către Avice, o cufundătoare în immer care începe să-și istorisească viața încă din copilărie... și privită prin ochii unui copil, Arieka pare un loc magic, plin nu doar de ființe incredibile (apropo, având în vedere că romanul nu e ilustrat, pun pariu că dacă luați oricare doi cititori și îi puneți să vă deseneze o Gazdă, nu vor ieși niciodată două desene identice, chiar dacă îi lăsați să studieze în detaliu romanul), dar și de lucruri fabuloase pentru că pe planeta Orașului Ambasadei, toate lucrurile sunt obținute prin biotehnologie, totul e viu, dar funcțional, ceea ce mi se pare fabulos... Imaginați-vă că măștile de oxigen pe care oamenii trebuie să le poarte în exteriorul orașului lor sunt vii... ca să nu mai zic de case vii, arme vii, aparate vii... orice e viu. Cât de fain e asta?!

Apoi, după ce m-am obișnuit cât de cât cu ideea că fiecare lucru e un organism viu modificat astfel încât să servească scopurilor creatorilor lor, intervine ideea Limbajului, ceva atât de diferit și de străin încât și acum îmi e de neînțeles... pot să-i înțeleg efectele, în sensul că am înțeles că îi limita pe ariekei, care nu puteau să-l dezvolte decât dacă reușeau să creeze ei o realitate care să exprime ce aveau nevoie, dar nu pot spune că îl înțeleg cu adevărat... pentru mine limbajul înseamnă ceea ce înseamnă pentru fiecare om, pur și simplu nu pot înțelege cum funcționează Limbajul Gazdelor... și cu atât mai puțin nu pot înțelege modul în care noul Ambasador îi afectează. Nu vreau să dau spoilere așa că n-o să vă spun ce rol are acest nou Ambasador, dar e genul de idee care vine să te destabilizeze după ce credeai că ai început în sfârșit să te obișnuiești cu niște idei.

Și dacă tot am ajuns la Ambasadori... sunt doi oameni, dar de fapt e unul singur... sau nu? Au uneori păreri diferite, dar nu chiar. Relația adevărată dintre ei e un mister pentru toată lumea, nu ne putem baza decât pe aparențe și pe povești ale altor Ambasadori... Plus că toate problemele care derivă din faptul că e nevoie de două clone armonizate perfect sunt pur și simplu barbare. Pe undeva, am înțeles că sunt niște realități potențiale, dar a fost unul din cazurile în care m-am bucurat că așa ceva nu e real, pentru că e crunt.

De fapt, pe lângă sentimentul acela de fascinație pe care mi l-au dat ideile absolut superbe, celălalt sentiment predominant a fost cel de amărăciune pentru că povestea nu e nici pe depare una veselă. Omenirea nu înțelege Gazdele, nu cu adevărat. Putem comunica cu ei, dar nu le înțelegem modul de gândire pentru că nu le înțelegem Limbajul, nu știm cum funcționează el. Îl putem imita, ne putem preface că îl pricepem, dar de fapt, între cele două specii e o prăpastie enormă. Și tocmai pentru că nu înțelegem lucrurile, le distrugem. Aș vrea să spun că rezultatul final e totuși ceva bun, că poate ariekeii au evoluat, dar nu sunt sigură de asta. Iar prețul plătit, răul pe care îl cauzează omenirea, toate scenele absolut sfâșietoare în care o lume întreagă suferă fizic și mental din cauza unui lucru aparent banal precum cuvintele... e ceva care n-are cum să te lase indiferent.

Tocmai de aceea m-am hotărât să adaug mai multe romane semnate de China Mieville pe Lista mea, mi-a plăcut enorm modul în care și-a spus povestea, a reușit să mă cucerească prin idei, să mă țină lipită de carte prin acțiune, să mă facă să zâmbesc până și prin modul în care își numerotează capitolele (e foarte faină ideea, serios), a reușit să mă impresioneze prin scene extrem, extrem de intense și de puternice... E genul acela de carte care te dă peste cap zile bune după ce o termini pentru că ideile sunt pur și simplu fabuloase, dar nici povestea nu se lasă mai prejos și își lasă amprenta asupra ta. Așadar recomand Orașul Ambasadei tuturor celor care caută ca prin lecturile lor să descopere lumi cu reguli stranii, dar bine gândite, lumi care să le dea acea senzație de fascinație pe care doar o carte bine scrisă ți-o poate da.

6 comentarii:

  1. Dupa ce am citit recenzia ta am trecut imediat pe lista acest roman ^^ Cartea pare sa aiba o multime de idei bune, prezentate cu mult talent de catre autoare. Sper sa reusesc sa citesc cat mai curand romanul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a plăcut recenzia, cartea chiar e faină, sper să-ți placă :D Și vezi că e scrisă de un tip, știu că numele e confuzing, și eu am crezut că e o ea o vreme, dar e bărbat :)

      Ștergere
    2. Oups, greseala mea. O sa tin minte ca e un tip ^^

      Ștergere
  2. Esti invitata sa faci acest tag! : ) http://readingadd.blogspot.ro/2014/12/let-it-snow-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi frumos, o să-l preiau zilele astea :)

      Ștergere
  3. Foarte buna recenzie, iar romanul este extraordinar. L-am descoperit recent si citind recenzia am retrait senzatiile din timpul lecturii. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.