Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

luni, 20 iulie 2015

Ce facem cu sconcsul?

Sâmbăta trecută, la invitația Deei Sterea, director al editurii Crux Publishing, am participat pentru prima dată la un atelier de „confecționat povești”, unde ghidul nostru pe lungul drum de la idee la poveste a fost Dan Rădoiu, autorul volumului Povestiri de la marginea realității. În grădina primitoare a ceainăriei La un ceai s-au amestecat câțiva scriitori consacrați, dar și debutanți, niște bloggeri curioși, oameni frumoși și creativi, dar și câțiva pisoi care voiau să învețe și ei cum se construiește o poveste.


„Să curgă ideile!”

Prima provocare a fost să scriem câteva idei, obiecte, locuri, situații pe niște bilețele, cu care Deea a făcut o salată de cuvinte care să ne ajute să pornim povestea. Primul astfel de bilețel ne-a adus și primul personaj: „un sconcs spațial”. Încet-încet, pe parcursul orelor petrecute împreună, sconcsul a căpătat personalitate, a fost mai întâi protagonist, apoi personaj episodic, pentru ca în final, Sir Hyperion Blacksmith, patronul unei prestigioase parfumerii, să devină unul din personajele care îl însoțesc pe erou în aventura sa.

Totuși, înainte să ajungem așa departe, Dan ne-a prezentat pe scurt tipologiile de personaje care există, de la protagonist versus antagonist la „side-kick” versus sceptic. Și așa a luat naștere următorul personaj, side-kick-ul, despre care bilețelul pe care l-am tras a spus doar că are legătură cu un apartament părăsit. Pornind de aici, au apărut în poveste și inamicii, fantomele, care vor să scape lumea de... iasomie, singura plantă care le poate alunga. Totuși, side-kick-ul Eladie Urziceanu, care a devenit între timp și psychic, e bântuit de vizuni care îl ajută să înțeleagă repede că eroul nostru, Badea Banu, un fost angajat la deratizare care nu avea inimă să omoare bieții șobolani, este de fapt singurul care poate găsi iasomia „bună” la alungat fantome... pentru că e alergic la ea!

Deja mândri de personajele noastre, am început să le creionăm mai bine, imaginându-ne un dialog între ele, creându-le ticuri verbale, dar și câte o istorie detaliată... până când ne-am pierdut în detalii și Dan a trebuit să ne ajute să facem un pas înapoi și să nu pierdem din vedere povestea. Așa că am încercat să ne imaginăm puțin lumea în care are loc aventura celor 3. În final, ne-am oprit la o lume mai mult sau mai puțin medievală, poate post-apocaliptică, dar în care categoric singurul mod de deplasare e pe jos sau cu calul.

Și pentru că povestea noastră avea deja personaje și o intrigă, ne-am decis s-o ajutăm să înainteze. Primul indiciu pe drumul către iasomie e oferit de omul de știință O. Mida, un domn sau o doamnă care a studiat îndelung iasomia. Auzind despre distinsul cercetător/distinsa cercetătoare (nu ne-am putut decide dacă va fi un el sau o ea), Eladie are și el o vizune care implică un redactor și o fabrică de brânză... aparent, pe locul unei foste redacții de ziar tronează acum o fabrică de brânză... bântuită (fabrica, nu brânza, deși...) pentru că fantomele trebuie să țină la distanță pe toată lumea de curtea interioară a fabricii, unde crește iasomia mult-căutată.

Apoi... ne-am cam împotmolit, fiecare având propriile idei despre cum să continue povestea. Și cu atâția oameni creativi la un loc, ca să împace și sconcsul și brânza, Dan a decis să ne lase pe fiecare în parte să scriem povestea, care a primit și titlul provizoriu „Calea șobolanului”. Doritorii pot să-i trimită rezultatul final pe facebook, cele mai bune povestiri urmând să fie publicate în Revista Crux. Așadar, oricine simte că poate termina de scris aventura simpaticilor Badea Banu, Eladie Urziceanu și Sir Hyperion Blacksmith e așteptat pe pagina de facebook a lui Dan Rădoiu.

Între timp, eu am tras câteva concluzii în urma evenimentului, cea mai suprinzătoare fiind faptul că deși scrisul e treabă grea, găsirea ideilor care stau la baza unei povești poate fi extrem de distractivă, mai ales dacă mai mulți oameni dornici de a petrece o sâmbătă relxantă își pun mintea - și creativitatea - la contribuție. Totuși, întotdeauna e bine să existe un ghid, cineva cu experiență care să ne țină în frâu, așa că vreau să-i mulțumesc lui Dan nu doar pentru modul impecabil în are ne-a coordonat dar și pentru informațiile și sfaturile pe care ni le-a dat pe parcursul atelierului. Și dacă tot am ajuns la mulțumiri, îi mulțumesc și Deei pentru că a organizat atelierul și aștept cu nerăbdare și interes următoarele evenimente Crux, pentru că știu că nu voi fi dezamăgită!

Și pe post de încheiere, o să mă laud cu noul meu prieten, volumul lui Dan, pe care nu m-am putut abține să nu-l iau acasă (volumul, nu pe Dan), semnat cu unul din cele mai faine autografe din biblioteca mea:

duminică, 5 iulie 2015

Recenzie: Vraciul de pe norul interior

Povestea:
Lumea e o planetă pașnică, liniștită, poate arhaică în ochii oamenilor, dar perfectă pentru urkline, ființele cu cinci guri și trei cozi care o populează. Ele se nasc, trăiesc și mor sub atenta îngrijire a Lumii, care le protejează și le oferă un scop, dăruindu-i fiecărei urkline un nume atunci când aceasta atinge maturitatea. Fiecare nume este unic și reprezintă o misiune pe care fiecare dintre aceste ființe încearcă s-o ducă la îndeplinire cum știe mai bine.

În ziua în care a devenit Mireasă, Aducătoarea-Leacului își primește numele, însă misiunea ei este foarte diferită de majoritatea: trebuie să părăsească Lumea și să exploreze Universul pentru a găsi un leac pentru Copacii-Abundenței, care nu mai pot produce semințele necesare înmulțirii urklinelor. Însă căutarea unui remediu o va purta pe Aducătoarea-Leacului într-o călătorie în care va întâlni nu numai lumi incredibile, dar și specii complet diferite de ceea ce cunoaște.

Părerea mea:
A trecut mai bine de jumătate de an de când am citit prima dată Vraciul de pe norul interior și m-am lăsat prinsă în Lumea blândă imaginată de Lucian Dragoș Bogdan. Nu am scris o recenzie imediat pentru că am vrut să treacă ceva timp ca să-mi pot alege cuvintele, dar timpul a trecut și singurul lucru cu care am rămas a fost amintirea unui sentiment cald și cu promisiunea făcută mie că voi scrie la un moment dat o recenzie pentru că e genul de carte despre care vrei să știe cât mai multă lume pentru că merită citită și recitită.

Și pentru că am hotărât că vara asta voi scrie toate articolele pe care vreau să le scriu de mult timp, am decis că a sosit momentul să-mi țin promisiunea și să scriu despre acest roman. Așa că m-am apucat să-l răsfoiesc ca să-mi reîmprospătez memoria... și m-a prins din nou, la fel de bine ca prima dată, așa că în loc să-mi petrec câteva ore citind pasaje, am ajuns să recitesc întregul roman. Și mi-a plăcut fiecare pagină.

Cred că primul și cel mai evident lucru care diferențiază Vraciul... de alte romane este faptul că nu există personaje negative. „De vină” pentru acest lucru poate fi și perspectiva urklinei care, deși nu e narator, e personaj central. Provenind dintr-un mediu în care nimic nu e văzut ca fiind rău, ci doar în natura lucrurilor, urklina reușește să vadă dincolo de aparență, să scaneze sufletul sau esența ființei din fața ei și astfel, s-o înțeleagă și s-o accepte. Fascinant e că o dată cu ea, și tu, cititorul, faci același lucru și cel puțin pentru câteva zile, poți să crezi cu adevărat că dacă lași garda jos și arunci suspiciunea de-o parte, atunci viața ar fi mult, mult mai ușoară. Și dacă toți am face asta, dacă am privi către urkline și am învăța de la ele ce înseamnă armonia, dacă am reuși să adaptăm stilul lor de a gândi la lumea noastră, atunci și Terra ar putea deveni o lume paradisiacă.

Însă faptul că primul personaj pe care îl întâlnește urklina e un om (și chiar unul deosebit de vocal când vine vorba de exprimat filozofii de viață) m-a ajutat să-mi dau seama că visul de a atinge armonia aceea incredibilă e doar un vis. Adevărat, în compania Aducătoarei-Leacului, Ufibov, prietenul ei uman, renunță la o serie de prejudecăți și devine o persoană mai bună, dar scopul lui - de a rămâne ultimul om din Univers - nu se schimbă nicio clipă la fel cum oamenii nu se schimbă niciodată cu adevărat... Însă din fericire, apar și alte specii care m-au distras de la gândurile triste, roganii în special captivându-mă iremediabil pentru că mi s-au părut niște ființe extrem de diferite, cu o filozofie de viață atât de interesantă încât am vrut s-o înțeleg pe cât era posibil.

Totuși, ceea ce m-a surprins cu adevărat la acest volum au fost elementele Science Fiction. O poveste blândă și frumoasă, cu personaje memorabile și cu suflet bun nu e ceva ce asociam ușor cu elemente din mecanica zborului în spațiu sau cu nanotehnologia, însă din nou, urklina e responsabilă pentru realizarea unei punți superbe și foarte naturale dintre poveste și părțile ei SF. Aducătoarea-Leacului a crescut pe o planetă în care tehnologia așa cum o cunoaștem noi nu există, așa că pentru ea, contactele cu navele spațiale sau cu Dataspațiul sunt ceva nou. Și aici intervine dorința ei de cunoaștere, plăcerea ei de a înțelege lumea din jurul ei (sentiment cu care eu una am empatizat imediat), foamea ei de cunoștințe furnizând toate informațiile necesare pentru ca orice novice într-ale zborurilor interplanetare să înțeleagă repede și mai ales firesc modul în care funcționează universul descris în roman.

În concluzie, recomand Vraciul de pe norul interior oricui vrea să se bucure de o poveste frumoasă, caldă și blândă, dar care ascunde numeroase complexități și viziuni asupra vieții încât să dea de gândit mult, mult timp după terminarea lecturii. Și nu vă faceți griji că e SF, explicațiile vin atât de frumos și de natural încât novicii vor descoperi repede că modul de funcționare al tehnologiei prezentate în roman devine extrem de accesibil.