Serafina, Corbu’ și mortu’

Sâmbăta trecută, editura Crux Publishing s-a ținut de cuvând și a organizat o nouă întâlnire cu Dan Rădoiu, în urma căreia au fost create alte personaje și alte situații, dar, mai ales, o întâlnire în urma căreia participanții au înțeles mai multe despre munca din spatele scrierii unei povestiri.

Din păcate, eu n-am reușit să ajung la eveniment, deoarece eram undeva lângă Brașov într-un team building, însă Andreea V., cu care am scris recent un articol „la două mâini”, a participat și a scris câteva rânduri despre cum i s-a părut experiența:


A mai trecut ceva timp și uite-mă iarăși, colindând atât prin București, cât și pe blogul Ghandei. Dap, aici Andreea V. aka Kitty, gata să vă povestească cât de fain e Atelierul de confecționat povești ținut de Dan Rădoiu.

Daaaar, înainte, țin s-o scuz pe Ghanda, pentru că nu a putut veni (ergo, nu poate scrie ea, așa că trebuie să vă mulțumiți cu mine), deși ea nu mi-a cerut să fac asta. Ea a fost plecată într-o misiune strict-secretă (care, daca ar avea dosar, ar avea și o ștampilă mare și roșie pe care scrie „classified”: totuși a fost atât de secretă, că dosarul n-a existat niciodata), cu destinație necunoscută. Hm, chiar n-ar trebui să vorbesc despre asta (deși vă sfătuiesc să nu credeți minciunile inventate legate de Brașov sau mai știu eu ce...).

Lăsând la o parte aceste lucruri mundane, sâmbăta aceasta, la “La un ceai” (la, la, la-la, lala), s-au strâns o mulțime de oameni pentru a “ateliera” două personaje principale și unul secundar. Dacă data trecută ne-am folosit de carți de tarot, de data aceasta am ales ceva mai contemporan, The Almighty Internet (mai exact, site-ul acesta) pentru a avea un șablon de personaj pe care să-l umplem împreună, cu creativitatea ce ne caracterizează.

Așa s-au născut Serafina, Corbu’ și Maria.

Tânără, 19 ani, provine dintr-un mediu sărac, trăiește într-un bordei de la țară, colecționează plante în ghiveci. Asta ne-a ales softul după ce moderatoarea, Deea, a apăsat butonul ro... ăăă... verde. Am decis s-o numim Serafina și așa i-a rămas numele. Apoi, cel mai firesc lucru posibil a fost propus, anume să ne imaginam un aparat casnic sau ceva de prin casă cu care să asemanam personajul. Normal, am ales cuierul și în felul ăsta am ajuns la concluzia că Serafina este o tipa modest-cochetă, cu păr lung (ca orice cuier respectabil) ce locuiește doar cu pisica ei, Grivei. Apoi un alt exercițiu a fost propus de Dan: pentru a dezvolta personajul, urma să alegem 3 adevăruri, 3 minciuni și 3 lucruri bizare despre el. După un șir de propuneri paranormale (de exemplu: cruci întoarse, jointuri & witchcraft), am decis că e vremea să fim serioși. Serafina avea să fie o cititoare ce iubește grădinăritul, aflată în căutarea unui lucru; avea să pretindă că e fericită, leneșă și pură și avea să aibă o șuviță alba la 19 ani, un medalion ascuns mereu de haine și urma să-și roadă unghiile chiar daca noi voiam sau nu.

Corbu’ nici nu se compară cu ea. Un tip bogat de 42 de ani ce tinde să înflorească adevărul n-are chiar nimic în comun cu Serafina. El seamănă cu un frigider cu televizor (Acum trebuie să recunosc neștiința mea, nu aveam habar că există așa ceva, deși, acum că stau și mă gândesc, e probabil cel mai folositor lucru pentru sedentari: stai și te uiți la TV și pac! când ti-e foame, în loc să întrerupi programul și să te duci până în bucătărie, doar deschizi ușa pe care e TV-ul. Pam! simplu.) Fizic, el e un individ înalt, bine-făcut, cu păr brunet și ceacâr, fiind un om ce a trăit multe.

Maria a fost doar mortu’. O femeie de 56 de ani, locuitoare a unei căsuțe de pe malul apei, Maria a murit din cauza unei boli, după ce și-a consumat toată averea.


Întrebarea de 1000 de puncte: ce au în comun aceste personaje? Cum se întâlnesc? De abia acum începe povestea:
În jurul orei 11 jumatate, aproape de prânz, la coliba Serafinei se aude un ciocănit. Un domn respectabil aștepta la ușa. Totuși, trebuie să recunosc că situația este neobișnuita. Nimeni nu se apropie de casa ei. Obiceiurile dictează astfel și până atunci nimeni nu mai îndraznise să le încalce.
“Am adus mortul” e singura explicație dată de Corbu’, deși acest lucru o lasă perplexă pe fata cu șuvită albă. Nu era niciun mort de acea parte a ușii, cea exterioară.
Adevărul e ca Serafina a rămas ultima îngrijitoare-de-morți din sat, după ce mama ei a murit, lăsând-o singură într-o lume pe care o cunoaște doar prin intermediul morții. Cultura spunea că de morți nu se poate ocupa decât o fata inițiată în arta îmbălsămării, iar ea e ultima fată ce știe să facă acest lucru. Dar legatura cu moartea ține oamenii departe de coliba ei, care îi lasă cadavrele pe un câmp. Imaginea Serafinei cărând cadavre de pe câmpie până la bordeiul ei este una recurentă: pe ploaie, în arșiță, pe viscol, tânara târăște corpul mirositor al mortului.
Alienarea de restul oamenilor vii o transformă într-o antisocială. De aceea e anormal să bată cineva la ușa ei, să aducă mortul. Singurele ființe în viață pe care le vede (înafară de pisică) sunt plantele ei, singurele care supraviețuiesc. De aceea le și apreciază: reprezintă pentru ea o picătura de alb în întuneric.
Totuși, cu sau fără prezența lui Corbu’, nu e niciun mort adus de domnul de 42 de ani. Singurul mort din jur stă pe masa îngrijitoarei-de-morți, o doamna numită cândva Maria. Serafina cere explicatii: unde-i mortul? Ce a adus ceacârul? Corbu’ e mortul pe care-l adusese. El a trecut deja prin viata, și acum vrea să moară, așa că apelează la tânăra cu șuvița alba. Serafina e perplexă: Corbu’ nu e fizic mort. Chiar el recunoaște că e prea laș să se sinucidă. Și atunci...?

Astfel începe povestea, cu dialogul dintre cei doi, unul obișnuit cu moartea și dornic să mențină viața și unul trecut deja prin viața, tânjind la moarte. Sunt ei oare dornici să învețe unul de la altul?

Cel mai probabil da, e concluzia la care au ajuns cei de la atelier, în timpul scenetelor pe care le-am făcut la sfârsit. Dap, asta a fost noutatea: după ce am construit personajele și o intrigă, Dan a invitat oamenii să joace scena, pentru a exersa nu talentul la actorie, ci vocea personajului. Trei reprezentații, fiecare cu propriul mort (da, și Maria a fost interpretata) au însuflețit oamenii. Cel mai bun a fost Feri, care a reușit să joace toate trei personajele, deși cu toții au fost faini (inclusiv Deea, care a fost o moartă destul de intrigată). O singură notă: mie mi s-au părut interpretarile puțin cam lungi, deși foarte distractive pentru toata lumea. Și foarte folositoare, având în vedere cât de greu e să ai două voci pentru două personaje, nu una singura.

Concluzie: aștept cu nerăbdare următorul Atelier și sper din tot sufletul ca povestea Serafinei, a lui Corbu’ și a moartei să continue.