Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

vineri, 7 aprilie 2017

Recenzie: Mințile lui Billy Milligan de Daniel Keys

Această carte m-a fascinat și m-a uimit de la un capăt la celălalt. Pentru cei care au văzut sau auzit despre filmul Split, subiectul romanlui lui Keys nu va fi o surpriză. Ambele spun povestea unei persoane care suferă de personalitate multiplă, având 23 de persoane care „locuiesc” în același corp, a 24-a fiind ceva mai specială. Totuși, asemănările se opresc aici, filmul preferând să adauge o notă de supranatural (din câte am înțeles din trailer, nu am văzut filmul). Romanul, în schimb, spune povestea adevărată a lui William Stanley Milligan, zis Billy, care nu are nimic supranatural, ci doar o boală mintală care îi transformă complet viața.

Povestea:
Danny a fost arestat, fiind acuzat de violarea și jefuirea a trei tinere. În arest, Ragen a fost cel care a recunoscut jaful, dar nu și violul. De fapt, nici el, nici Arthur nu reușesc să afle cine anume a încălcat regula abstinenței. Dar nici ei nu pot fi siguri că „frații” lor nu le ascund ceva, pentru că deși se pot impune, pot fi și păcăliți, mai ales în perioadele de confuzie.

Cei trei sunt doar o parte dintre personalitățile lui Billy Milligan, o persoană care suferă de personalitate multiplă și care a comis într-adevăr cele trei violuri. De asemenea, este și prima persoană care reușește să scape de pedeapsă, invocându-și boala drept motivație pentru faptul că nu a fost în deplinătatea facultăților mintale în timp ce încălca legea.

Dacă e într-adevăr bolnav sau doar un actor bun, dacă merita achitat sau, dimpotrivă, ar fi trebuit să meargă la închisoare, doar cititorul poate decide.

Părerea mea:
Când am început să citesc Mințile lui Billy Milligan, mi-am petrecut câteva minute bune ofticându-mă că n-am citit-o mai devreme. O am în casă de mai bine de un an, pentru că îmi plăcuse foarte mult Flori pentru Algernon și mi-am dorit să citesc ceva scris de același autor. Acesta fusese singurul criteriu când am ales cartea, nici măcar nu m-am uitat despre ce e vorba în ea. Și pentru că nu m-am uitat, am ales să citesc altceva în acea perioadă și timpul a tot trecut... Apoi a apărut filmul Split și deși am citit numai de bine despre el și deși m-a fascinat ideea pe care se baza filmul, n-am ajuns să-l văd pentru că mi s-a părut prea horror pentru gustul meu. Însă într-una din recenziile filmului, mi-au trecut ochii și peste o mențiune a numelui Billy Milligan și mi-am amintit de roman. Așa că am început să-l citesc și m-a prins de la primele rânduri. Totuși, declicul adevărat s-a petrecut când, după ce citisem o treime, mi-au picat ochii pe coperta a patra, unde era clar menționat faptul că povestea e scrisă după un caz real. Și deși mă fascinase viața lui Billy, faptul că e reală, că el a existat cu adevărat a făcut ca impactul pe care romanul l-a avut asupra mea să fie și mai mare.

Scriitorul te invită de la început să cântărești tu însuți faptele și să decizi dacă îl crezi sau nu pe Billy. Eu l-am crezut de la primele pagini, de la primele descrieri ale manifestărilor personalităților sale. Iar viața sa mi s-a părut atât de tristă, plină de confuzie și de durere, dar, mai presus de toate, de starea lui duală: e simultan incredibil de singur, dar și parte dintr-o familie/comunitate a propriilor personalități. E paradoxal, e aproape incredibil și e fascinant. Mi-e greu să nu arunc cu superlative în stânga și în dreapta pentru că mi s-a părut o carte perfectă.

Mi-e greu, totuși, să mă refer la atmosferă sau la personajele secundare. Până la urmă, e vorba de realitate, aceea chiar era atmosfera și aceia chiar erau oameni. Cum să judeci așa ceva? Nu pot decât să admir modul în care Keys a pus cap la cap documente, scrisori și declarații, frânturi de amintiri și de relatări ca să construiască o poveste pe care, citind-o, să ai senzația că o trăiești. Iar modul cum redă ceea ce se întâmplă în mintea lui Billy te face să-l înțelegi pe cât de mult e posibil pentru o persoană care e mereu „în lumină”, așa că e evident de ce Milligan l-a ales să scrie această poveste.

Vă recomand Mințile lui Billy Milligan dacă vreți să vă convingeți pe propria piele că uneori, realitatea poate fi mai fascinantă decât ficțiunea și că mintea omenească este un tărâm mult mai straniu decât unele dintre cele mai fanteziste lumi imaginate până acum.

2 comentarii:

  1. Nu prea mi-a plăcut 'Flori pentru Algernon', dar de cartea asta sunt curioasă încă de când a apărut! :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a plăcut și „Flori pentru Algernon”, dar sunt două cărți destul de diferite, acolo era mult mai multă emoție, din punctul meu de vedere (bine, a trecut ceva timp de când am citit-o). „Mințile lui Billy Milligan” e cumva mai rece prin comparație pentru că încearcă să fie mai obiectivă, dar ambele reușesc destul de bine să redea modul de gândire al protagoniștilor.
      Personal, le recomand pe amândouă :)

      Ștergere