Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 4 aprilie 2017

Voluntar la frontieră: Final Frontier #6

După ce m-am distrat anul trecut ca voluntar la evenimentul meu literar preferat, anul acesta n-aveam cum să nu-mi reiau rolul și să dau o mână de ajutor la organizarea ediției cu numărul 6 a Final Frontier. De data asta, am transformat Centrul Cultural „Casa Artelor” în casa iubitorilor fantasticului în toate manifestările lui. Locul cred că a fost cel mai fain de până acum: central, luminos, încăpător... câteva roți zimțate în plus și ar fi fost un decor de-a dreptul steampunk. În plus, voluntarii de la I <3 S3 ne-au ajutat mult la aranjarea spațiului înainte și după târg.

La fel ca anul trecut, mi s-a părut fascinant modul în care câteva săli s-au umplut de cărți, figurine, tricouri, roboți, imprimante 3D și, desigur, de oameni faini care abia așteptau să se bucure de tot ce are Final Frontier de oferit. Am reușit și eu să arunc un ochi peste noutățile editurilor, deși mai mult în momentele de dinaintea începutului oficial al zilei, când nu aveam prea mare lucru de făcut.

Așa am reușit să aduc acasă un mic turnuleț din care se vede clar că în materie de achiziții de la târguri, prefer autorii români. Motivul nici nu e greu de ghicit: autografeee! Și nu mă refer doar la o semnătură aruncată pe carte, ci la cele câteva clipe de interacțiune în care majoritatea îmi mulțumesc pentru diverse, de la promovare și încredere, la simplul fapt că am cumpărat cartea. Reacția lor mă surprinde de fiecare dată, pentru că eu ar trebui de fapt să le mulțumesc pentru lumile fantastice în care mi-au permis să evadez în momentul în care le-au mutat din imaginația lor în cărțile pe care le scriu. Bine, iubesc și dedicațiile care mai de care mai inspirate, pe care uneori le recitesc cu drag.

Totuși, ca de fiecare dată, momentele mele preferate sunt evenimentele: lansări, discuții, dezbateri, toate îți permit să afli mai multe despre orice, de la volumul pe care credeai că l-ai înțeles, dar în care autorul poate a ascuns mai multe aspecte care ți-au scăpat, la subtilitățile lumii editoriale și a întregului proces prin care un manuscris devine un volum. Așa că anul acesta, pe lângă a impune programul (ceea ce n-a trebuit să fac aproape deloc, toată lumea a reușit să se încadreze bine și am avut parte de pauzele prevăzute tocmai pentru a permite spațiu de manevră... de care am profitat ca să bag mâncare pe gât ca ultimul sălbatic hămesit), mi-am propus să transmit live evenimentele pe facebook. Cred cu tărie că fiecare discuție ar trebui să ajungă și la cei care, din motive diverse, nu au putut ajunge, dar și la cei care în mod normal n-ar participa la o lansare de carte pentru că nu știu ce presupune.

Din păcate, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg (literalmente) și rețeaua nu mi-a permis un broadcast la calitate mare, iar telefonul nu mi-a permis să scad puțin calitatea. Așa că, după vreo 10 minute irosite înjurând mental, am decis să înregistrez local și să „văd eu după”. Și uite așa am învățat că telefonul meu arată un cadru mai larg decât filmează efectiv, așa că am destule filmulețe cu oameni tăiați sau scoși din cadru, am învățat că uneori se defocalizează singur, așa că am 3 minute de filmare complet neclară pe care niciun program din lume nu o poate repara și am învățat că dacă uiți să pui telefonul în airplane mode (pentru că tu aveai de gând să transmiți live) și te sună cineva, filmarea se întrerupe și ai pauze... Măcar se aude decent și imaginea e și ea relativ decentă. Așa iată-mă cu vreo 13 filmulețe de peste 4GB fiecare în memoria telefonului, filmulețe pe care facebook nu mi-a permis să le încarc pe pagina blogului.

Rezultatul? O zi de editat (pentru care îi mulțumesc enorm lui Laur) în care am descoperit că dacă vrei să adaugi o secundă la începutul unui filmuleț de jumătate de oră, salvarea modificării durează minim jumătate de oră. Și o zi de uploadat în care am învățat că dacă vrei să lași ceva peste noapte, totul o să crape la 5 minute după ce ai adormit și că dimineața o s-o iei de la capăt. Dar și un canal proaspăt de YouTube unde puteți găsi filmări de la toate evenimentele și pe care plănuiesc să-l mai folosesc când vreau să fac pe cameramanul și să-mi chinui prietenul cu editarea video.

Revenind la târg, au fost două zile perfecte. Am revăzut oameni dragi, am descoperit autori noi pe care abia aștept să-i citesc pentru a descoperi dacă sunt la fel de promițători pe cât par și am participat la două panel-uri, dintre care unul a fost moderat de mine... Apropo, îmi permit în sfârșit un moment de fangirl: Am fost invitată într-un panel alături de Tudor Popa!!! Bine, am fost nouă oameni cu totul, dar am avut în sfârșit ocazia să-l aud vorbind pe unul dintre oamenii din industria de carte pe pe care îi admir de mult, mult timp. Omul e aproape o legendă și eu am stat de vorbă cu el!!! Din păcate, nu aveam nicio carte Nemira la mine și fondurile pe ziua I de târg se epuizaseră, altfel aș fi putut pleca și cu un autograf pe una din cele mai frumoase coperte pe care le-am văzut vreodată.


Eu aproape ies din cadru, dar sunt acolo și Tudor Popa la fel :)

Bine, și panel-ul meu mi-a plăcut, deși mărturisesc că nu m-am pregătit mai deloc pentru el, dar sper că nu se vede. Oricum, sunt fericită că Blogosfera SF&F a început să fie considerată o comunitate a cărei părere merită ascultată, chiar dacă discuțiile despre cine și de ce îndrăznește să-și dea cu părerea sunt interminabile în fandom. În ultimele zile s-a consumat multă cerneală virtuală pe subiect, pornind de la articolul Alexandrei Medaru de aici și de la întrebarea lui Dan Doboș de la târg, care au rezultat în articolul lui Silviu/Assassinul de aici și în editorialul lui Alex Lamba din Gazeta SF.

Din fericire, pe Internet e loc pentru toți, așa că vin cu și eu cu niște păreri care simt că ar trebui exprimate:

• După cum am spus și la târg, reprezentanții editurilor au participat la un eveniment al bloggerilor de carte pentru că eu i-am invitat și ei au acceptat să vină. E atât de simplu. Nu cred că asta a însemnat o validare a bloggerilor prezenți (n-aveau de unde să știe cine va fi acolo; nici eu nu știam cine va fi prezent. Cât despre mine, în cel mai bun caz mi-au validat abilitatea de a modera un eveniment, nu calitatea articolelor mele) și cu atât mai puțin încurajarea lor să fie critici literari (wtf?!). Au venit ca să ne cunoască, probabil pentru că unele din... lucrurile pe care le scriem (recenzii, păreri, impresii, ziceți-le cum vreți, până la urmă sunt articole de blog în care scriem ce vrem noi despre cărțile citite) sunt utile industriei de carte. Și poate pentru că unele astfel de articole îi nemulțumesc sau comportamentul unor bloggeri dăunează comunității și au vrut ca noi să știm ce să nu facem. Oricum, ca organizator, pot să explic oricui vrea să mă asculte că scopul evenimentului a fost crearea unei comunități strânse de bloggeri de carte care fac schimb de experiență online, dar și offline, în cadrul unor întâlniri în care discutăm între noi, dar și cu persoane din sfera literară care pot să afle răspunsuri la întrebările pe care le au și să ne spună ce au de transmis către bloggeri. Inclusiv criticii literari pot să vină să dialogăm până înțelege fiecare că nici noi nu ne erijăm în critici, nici ei nu scriu niște simple recenzii cu cuvinte mai complicate.

• Despre libertatea de exprimare a părerii fiecăruia a scris deja Alex mai bine decât aș putea-o face eu, așa că n-o să mai reiau ideea. Dar o dată ce părerea există, e musai să fie și emisă? Răspunsul cel mai simplu este „Nu”. Îmi place să cred că avem cu toții păreri mai mult sau mai puțin avizate despre absolut orice. Dar eu n-o să mă apuc să-mi spun părerea despre cum ar trebui cineva să-și gestioneze un teren arabil, când am trăit toată viața la oraș și am reușit să omor fiecare plantă pe care a trebuit s-o îngrijesc de una singură. De ce? Pentru că eu consider că în acest caz, nu am căderea să-mi dau cu părerea. Da, cu toții putem emite păreri. Ar trebui mereu s-o facem? Nu. Ar trebui mereu să ne abținem? Din nou, nu. Fiecare dintre noi e (deocamdată) liber să decidă când să-și spună părerea și ceilalți sunt liberi să judece dacă are căderea să o facă. Apoi, ținând sau nu cont de părerile criticilor (nu ăia literari, ci cei care efectiv l-au criticat) și lăudătorilor, fiecare „părerolog” decide dacă să continue sau nu să-și facă publice părerile. E simplu în aparență, dar complicat în realitate pentru că decizia despre emiterea efectivă a părerilor e și va fi mereu subiectivă, cât timp suntem liberi să vorbim. Și fiecare dintre ceilalți e la fel de liber să considere acele păreri bune sau proaste și emiterea lor un semn de inteligență sau, dimpotrivă, de lipsă de bun simț.

Iar am deviat mult. Pe scurt, din punctul meu de vedere a fost un târg excepțional și cea mai reușită ediție de până acum. Sper că și cei care au participat, fie ca vizitatori, expozanți sau invitați la evenimente s-au simțit la fel de bine și sper să vă mai întâlniți cu Blogosfera SF&F și pe la alte evenimente, dar și să ne vedem pe 22 aprilie la următoarea ediție a întâlnirilor B3, unde vom avea un invitat special pe care îl alegem zilele astea în grupul nostru de facebook, în care invit toți bloggerii de carte. Și sper că aceia dintre voi care n-au reușit să ajungă să se bucure de înregistrările mele (sau măcar să nu mă înjure prea tare pentru calitatea lor). Și sper să-l mai întâlnesc pe Tudor Popa ca să-i pot cere un autograf :P

4 comentarii:

  1. Respectiva întrebare era pusă într-un context, cel al emiterii de opinii privind conținutul (calitatea) unei cărți. De aceea, am răspuns în alte părți și o spun si aici: "da".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca să fie clar, întrebarea era: „Dacă oricine poate emite o părere, chiar trebuie s-o emită?”. Eu zic că „nu”, pentru că nimic nu trebuie, fiecare face ce crede de cuviință, imho. Nici cenzură, nici obligat la vorbă, ci fiecare decide singur dacă își va emite părerile.


      Dar dacă rămânem pe poziții contrare până la următorul panel al Blogosferei SF&F, eu zic că iese o dezbatere faină între noi :)

      Ștergere
  2. Pentru mine "Dacă oricine poate emite o părere, chiar trebuie s-o emită?" = "Dacă oricine poate emite o părere, chiar nu se poate abține?"
    De aceea am zis "da" - cine decide dacă posesorul respectivei opinii trebuie să se înfrâneze sau nu? Cu atât mai mult în domeniul cărților (SF&F/de la noi). Că doar nu vorbim despre tablouri de Picasso. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci suntem de acord, nici eu nu cred că ar trebui ca decizia despre abținere să o ia cineva din exterior. Dacă o persoană vrea să-și facă părerea cunoscută, atunci e liber s-o facă.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.