Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

joi, 29 ianuarie 2015

Clubul de Lectură Nemira #23

Luni seara mi-am închis frumos caietele și am tras un chiul de la a fi în sesiune ca să particip la întâlnirea Clubului de Lectură Nemira. Nici nu puteam să lipsesc pentru că am citit cartea lunii, Omul pictat, pe nerăsuflate și mi-a plăcut atât de mult încât mi-am încălcat puțin obiceiul și v-am povestit despre ea înainte de întâlnirea cu ceilalți cititori.


Acum, dacă stau să mă gânesc, am făcut bine pentru că deși ne-am pus de acord că a fost o carte reușită, am senzația că în marea majoritate a timpului n-am făcut decât s-o criticăm. N-am fost mai mereu de acord cu ceilalți pentru că foarte multe elemente din carte pur și simplu au funcționat pentru mine, dar a fost interesant să văd păreri complet diferite pe care culmea, am reușit să le înțeleg. Știu că mereu insist pe chestia asta, dar e adevărat: e întotdeauna foarte fain să vezi două păreri diferite despre aceeași carte (se aplică și la altele, dar mie la cărți îmi place enorm).

Spre exemplu, pentru unii lupta din finalul romanului a fost prea cleșică, hollywoodiană și fără suspans. La fel cum nu e o surpriză ce personaj va deveni omul pictat din titlu, faptul că lupta aceea va avea loc e destul de evident destul de repede, la fel cum promisiunea unei serii garantează rezultatul luptei, cel puțin pentru protagoniști (bine, există mereu posibilitatea unei morți neașteptate de când GRRM ne-a reamintit că orice e posibil, dar nu părea genul acela de carte). Dar faptul că anumite elemente sunt previzibile nu le ia nimic din farmec, faptul că știi că urmează o luptă nu înseamnă că nu vrei să vezi desfășurarea ei, faptul că știi cine o să scape nu înseamnă că n-o să treci prin ceva emoții, faptul că personajul principal e în siguranță nu înseamnă că nu-ți poate părea rău pentru vreun personaj secundar.

Însă o chestie cu care mi-a fost greu să rezonez a fost părerea cuiva că lupta n-a părut credibilă. Bun, am zis-o și în recenzie, nu cred că în realitate oamenii ar sări să se apere unii pe alții, descoperind un curaj pe care nu știau că-l posedă. Dacă ar trebui să depind de vecinii mei și de curajul lor ca să ne apărăm de demoni, atunci da, am crăpa cu toții, naivii primii. Dar în roman e o altă lume, e un univers fantastic, deci e voie să crezi că se poate. De fapt, chiar se poate, se întâmplă sub ochii tăi, așa că de ce nu? „Altundeva, altcândva” e un tărâm magic unde orice e posibil și autorul reușește să creeze un „altundeva” destul de coerent încât eu am reușit să-l cred. Și mi-a făcut plăcere să-l cred.

Alte minusuri pentru unii au fost magia glifelor insuficient explicată („it's magic” nu merge pentru toți :)) ), personaje bidimensionale, inclusiv cele principale (eu n-aș zice bidimensionale, ci mai degrabă cu o evoluție ușor de ghicit), excepția fiind Bruna, care a fost unanim considerată badass-ul romanului, faptul că Arlen nu s-a comportat nicio clipă ca un „băiețel adevărat” pentru că era axat pe luptă în loc să profite puțin de frumusețile pe care i le oferea viața (a se citi personajele femnine care nu voiau decât iubirea lui) și, desigur, scena violului. Cred că jumate din întâlnire s-a învâritit în jurul celor câteva rânduri despre viol. Nu-mi explic de ce, dar discuția se întorcea mereu la acel moment. Adevărat, acolo și eu am avut o problemă cu reacția tipei în cauză, care a depășit momentul mult prea repede.

Am zis și de bine despre carte, și încă destule pentru că deși ne-a plăcut să ne legăm de mai toate elementele din carte, pentru majoritatea celor care ciiseră romanul, povestea a fost suficient de captivantă încât s-o ducă la bun sfârșit și să-și dorească aproape în unanimitate o continuare.

Și dacă tot am adus vorba de dorit mai mult... am făcut un mic experiment luni și am adus-o și pe sora mea (ca să fiu sinceră până la capăt, ea voia să participe de ceva timp, de curiozitate, dar eu am tot ezitat. Nu pentru că mă îndoiam că s-ar fi simțit bine, ci pentru că my social awkwardness mi-a stat în cale. Până la urmă, am dat chix cu brio la capitolul social, exact cum mă așteptam, dar nu i-am afectat experiența prin asta, so all is good). Pe scurt, i-a plăcut și o să mai vină. Pe lung... mi-a povestit cum i s-a părut pe drum spre casă și mi-a plăcut că mi-a redat extrem de fidel dinamica grupului și rolurile pe care le are fiecare în cadrul clubului... Bine, the-designated-hater nu era greu de ghicit, dar a prins și chestii mai subtile.

În rest, atmofera i s-a părut destul de familiară pentru că toți ne cunoșteam între noi (cred că singurul om care se afla acolo pentru prima dată, cu excepția ei, a fost un adevărat personaj în sine: un domn care citea cu totul altceva, stând totuși în cercul nostru, dar ignorându-ne complet timp de vreo 2 ore...) dar i-a plăcut asta pentru că înseamnă că în curând va deveni și ea parte din, citez: „cercul nostru de barosani”.

Dacă mai sunt cititori interesați de a deveni și ei barosani, următoare întâlnire are loc pe 23 februarie. Deocamdată votăm pentru cartea lunii, urmează să fie anunțată cel mai probabil lunea viitoare.

vineri, 23 ianuarie 2015

Leapșa: Ultimate book tag

Îmi explică și mie cineva vă rog când a trecut luna ianuarie? Îmi amintesc vag primele două zile, apoi am plonjat printre teme, lucrări și colocvii și puf, deja a început sesiunea...?! Nu-mi place chestia asta, nu-mi place deloc, dar deocamdată n-am starea de spirit necesară ca să mă descarc, așa că o să mârâi din taste pe tema asta altă dată... dar cum am primit totuși o zi liberă - pentru că o zi cu examen devine o zi liberă imediat după examen - o să mă relaxez puțin cu o leapșa primită de la Leontina (mersi, aveam nevoie!)


1. Ți se face rău dacă citești în mașină?
Dacă mașină == automobil personal, da. În autobuze am încercat doar stând jos și doar pe distanțe scurte și m-am simțit ok, iar în metrou pot să citesc fără probleme (deși nu-mi place să citesc în picioare în înghesuială...)

2. Stilul cărui autor ți se pare unic și de ce?
Încep să mă simt ca o moară stricată, dar asta e și n-am ce-i face: stilul lui Flavius Ardelean nu seamănă cu absolut nimic din ce am mai citit eu până l-am descoperit sau de-atunci încoace. Mi se pare unic tocmai pentru că nu știu de ce. Nu sună foarte logic sau coerent motivul meu și îmi dau seama de asta, dar pur și simplu e ceva indefinibil, intangibil... Citiți și o să înțelegeți despre ce vorbesc.

3. Harry Potter sau Twilight? Dă-ne trei motive.
Harry Potter pentru că a fost prima carte care m-a învățat să visez, pentru că autoarea a înțeles că fanii ei cresc o dată cu cărțile și asta se vede în povestea care devine mai matură cu fiecare volum și pentru că există magie în cărțile astea!

4. Cari după tine o geantă cu cărți? Dacă da, ce e în ea în afară de cărți?
Indiferent ce geantă car după mine (atunci când o fac, pentru că dacă pot să nu car nimic, prefer să-mi folosesc buzunarele), în 90% din cazuri va conține o carte (și în rest oricum va conține kindle-ul)... în rest, nimic impresionat, un creion/pix, un stick usb, apă, un clipboard și ceva foi de mate ca să am pe ce scrie (nu-mi plac caietele)... Dacă am ghiozdanul cu mine, e foarte probabil să am și un stick de net, un cablu de date, un tranformator priză-usb... și o pilă de unghii, pentru tipa din mine.

5. Miroși cărți?
Nu prea, nu mă încânta mirosul prea tare până de curând... acum juriul încă deliberează...

6. Cărți cu sau fără ilustrații?
Cu. Dau un plus fain cărții pentru că pe lângă poveste în sine, ai și vizunea ilustratorului (sau pe a autorului, dacă e cazul) despre poveste. Mai ales dacă sunt puțin mai abstracte, devine un fel de enigmă bonus, un joc interesant.

7. Ce carte ai iubit în timp ce ai citit-o, dar ai descoperit mai târziu că nu e chiar atât de grozavă?
Că tot era menționat Twilight mai sus... Nu fac un secret din faptul că mi-a plăcut enorm când am citit-o (aveam 14-15 ani), am fost complet și iremedibil amorezată de cărțile alea și chiar și acum încă mai am o slăbiciune pentru Gazda (aceeași autoare, altă mâncare de pește... tot pește, dar alt pește). Dar de-atunci și până acum am mai citit niște chestii și am înțeles că o carte poate oferi mult, mult mai mult decât o iubire care e perfectă tocmai prin neverosimilitate (și, de asemenea, am aflat că se poate și mult, mult mai prost). Dar dacă aș avea iar 14 ani, probabil aș apăra cartea asta până în pânzele albe, are ceva care prinde fenomenal la vârsta asta.

8. Ai vreo poveste din copilăria ta care include cărți?
Nu prea citeam când eram mică... Știu că am avut primele 3 volume din Harry Potter în casă 3 ani (trei!!) fără să le citesc pentru că dacă toată lumea zicea că sunt minunate (nu știu cine naiba era „toată lumea”, colegii mei nu citeau de niciunele, dar știam eu că asta se spune despre HP) însemna că mie n-o să-mi placă... nu îmi mai înțeleg logica de-atunci, oi fi fost eu hipsteriță before it was cool și acum când e la modă să fii hipster, mi-a trecut :))

9. Cea mai subțire carte a ta?
Ăăăă.... habar n-am, biblioteca mea deocamdată e un haos (când n-o să mai fie, o să fiți primii care află, abia aștept să o aranjez cum vreau și să mă laud cu asta), așa că o să nominalizez o carte cumpărată recent. Poate dețin și altele mai subțiri, nu știu, asta îmi vine acum în minte: Însemnările damei de silicon de Dănuț Ungureanu (foarte faină carte, mai ales dacă ești din București, dar e bună de citit pentru orice român. O să vă povestesc o dată mai pe larg despre ea, merită)

10. Scrii la fel de bine precum citești? Te vezi în viitor scriind și publicând o carte? Hahahahaha!
Ok, pentru că leapșa asta se cheamă „ultimate”, deci cică e cea mai cea, o să răspund la întrebarea asta, deși nu e un subiect care să-mi placă prea mult. Așează-te comod, o să dureze... sau treci direct la următoarea întrebare, nu e ca și cum am ceva inteligent de povestit (răspunsul scurt e că citesc bine, dar scriu execrabil deocamdată).
Deci. Când aveam eu 14-15 ani (și citeam Twilight), am dat întâmplător pe net peste o chestie foarte faină numită RPG. Acuma, n-am descoperit America, dar nici vreun joc video, era vorba de o secțiune dintr-un forum unde puteai să joci într-o poveste... scrisă de tine și de alții, pentru că totul se făcea cu cuvintele din dotare. Grafica era cea mai faină existentă: imaginația ta. Ei, acolo m-a apucat eu de scris ceva ceva ficțiune, alături de alți câțiva oameni simpatici. Așa a apărut cea mai Mary Sue tipă de pe fața pământului aka personajul meu central.
După ceva timp, au început ideile să dea pe-afară (prin idei înțeleg chestii faine din cărți/filme pe care mi-ar fi plăcut să le trăiesc și cum eu nu puteam, o puneam pe Mary Sue a mea să treacă prin ele... de la a fi vampir sau a merge la Hogwarts la a da o tură prin Olimp sau prin baza StarGate, she did them all). Cum spațiul și constrângerile jocului nu-mi mai ajungeau, am deschis un word și m-am apucat să scriu povestea aventurilor minunatei mele Mary Sue. E singura chestie pe care am scris-o vreodată... Rezultatul? Imaginați-vă un Twilight mult mai execrabil ca plot în care totul, dar absolut totul iese bine pentru personajul principal de fiecare dată și chiar atunci când nu iese bine, prin puterea magic-ex-machina, totul se rezolvă.
Documentul ăla e parolat (nu că parolarea unui word ajută cu ceva, se sparge ușor, e mai mult simbolic) și sper că nimeni niciodată nu-l va citi (bine, cei de pe forum știu părți din el, dar povestea per ansamblu e și mai și, deci nu se pune). E un text prost din extreeeeem de multe puncte de vedere, dar e o etapă care face parte din mine și uneori chiar îmi place să recitesc bucăți (apropo, e și foarte nelegat, „capitolele” nu au tranziții între ele mai deloc).
Așadar, nu, nu scriu la fel de bine precum citsec. Nu încă, cel puțin. Trebuie să mai învăț niște chestii, să mai trăiesc niște chestii, să mai acumulez pur și simplu până la... o „explozie” ;) Trebuie să am nu neapărat ce să scriu, dar de ce să scriu, pentru că dacă scrii doar ca să-ți pui fanteziile pe hârtie... well, în cazul meu nu duce nicăieri. Sau îmi trebuie mie niște fantezii mai reușite :)) Dar asta nu înseamnă că exclud ideea publicării, dacă vreodată o să-mi iasă ceva bun. Pur și simplu n-am ajuns acolo încă.

11. Când ai devenit pasionat/ă de citit?
Undeva pe drumul dintre Harry Potter și Fundația, cu escală prin Sfârșitul copilăriei. Nu știu exact cum s-a întâmplat, dar știu că înainte de HP nu citeam aproape nimic și după Fundația n-am mai vrut să mă opresc.

12. Cartea clasică preferată?
In my book, ca să zic așa, orice e scris de Asimov e clasic. Dacă ar fi să aleg un singur titlu, cred că ar fi Roboții și Imperiul.

13. Care este materia la care te pricepi cel mai bine la școală?
Nope. Nope-nope-noooooope. În primul rând, la facultate ai un set nou de materii în fiecare semestru și până ajungi să înțelegi cu ce se mănâncă vreuna din ele, trebuie să dai examen și s-a terminat (mă rog, dacă ai noroc, dar asta e altă poveste). În al doilea rând, dacă te credeai deștept, îți trece după ce intri la Poli. Deocamdată se pare că încă mă descurc fără probleme la engleză, se pune? :)) Nu, serios vorbind, o să mă refer la liceu și o să aleg informatica... și poate puțin fizica, nu cred că excelam, dar îmi plăcea și o înțelegeam.... atunci :))

14. Ai primit cadou o carte pe care ai citit-o deja și o urăști - ce faci? Damn. O să mulțumesc celui care mi-a luat-o, desigur, pentru că fuck it, e mereu mișto să primești cărți. Și dacă țin la persoana respectivă, o s-o și păstrez. De fapt, nu, o păstrez oricum, chiar e fain să primești cărți și n-o să fac nazuri dacă se întâmplă. Bine, în general oamenii care mi-au luat cărți fie știau ce fac, fie m-au întrebat înainte ce vreau (nu în sensul de „zi o carte și ți-o iau”, mi-au cerut niște titluri și au ales ce li s-a părut mai ok). Dar chiar dacă o să fie o carte pe care am citit-o și nu mi-a plăcut, tot o să fiu fericită. Uneori, gestul chiar contează.

15. Cărți asemănătoare cu Harry Potter sau Jocurile Foamei?
Nu știu dacă sunt neapărat asemănătoare (nu mi se par mai deloc), dar dacă v-a plăcut seria Harry Potter și n-ați citit Cronicile din Narnia... ce mai așteptați? Și dacă v-a plăcut Jocurile Foamei, încercați și Silozul sau Poștașul. N-au mai nimic în comun, cu excepția faptului că sunt distopii, dar merită citite, ca să vedeți dacă vă plac.

16. Obiceiuri proaste în timp ce scrii postări pentru blog?
Uneori mai iau pauze luuuuuuuuungi și abia după niște ore îmi amintesc că eu avusesem de gând să scriu un articol. Partea bună e că mereu citesc rezultatul final cel puțin o dată (nu se vede mereu pentru că încă îmi scapă destule greșeli de tastare, ceea ce e foarte frustrant, dar lucrez la asta...) și modific unde e cazul așa că eu zic că nu se vede unde am făcut pauză. Bine, nu că aș scrie eu mare-brânză cât să aibă cum să se vadă diferențe de „stil” de la un paragraf la altul. Să fim serioși :))

17. Cuvântul tău preferat?
Asta chiar e o întrebare foarte faină. Habar n-am. Ar trebui să spun ceva profund, gen „loialitate” sau „fantezie” sau mai știu eu ce, nu? Sau ceva previzibil, cum ar fi „carte” sau „calculator”... sau vreun cuvânt cheie din vreun limbaj de programare, ca să mă dau mai grozavă decât sunt.... (aberez în speranța că-mi vine vreo idee...) Nope, nu-mi vine nimic. O să merg cu „banana” pentru că minioni :))

18. Vampiri sau zâne? De ce?
Elfi. Pentru că vampirii trebuie să omoare ca să supraviețuiască, plus că ideea că soarele te arde nu prea îmi place, iar zânele sunt simpatice, dar le asociez cu ceva micuț și drăguț și inofensiv.... Elfii însă sunt super-awesome: sunt nemuritori (sau pe-aproape), sunt în comuniune cu natura, sunt ninja lumii fantastice, au simțuri foarte ascuțite, sunt frumoși de pică, de obicei au ceva puteri magice... nu cred că au dezavantaje :))

19. Persoane care își pot schimba forma sau îngeri? De ce?
Sirius Black e un răspuns bun? Aleg schimbatul formei oricând, în ciuda a orice (mai puțin a zborului, zborul e mai fain), pentru că ideea de a putea deveni altceva (mai ales un animal) o vreme mi se pare extrem, extrem de interesantă. Și dacă poți să și alegi în ce să te transformi, vultur scrie pe mine și am și aaaaripi!

20. Spirite sau vârcolaci?
Ideea că după moarte mai stai prin preajmă ca să... orice nu se potrivește cu viziunea mea despre lume, așa că la spirite o să spun pas (deși am citit câteva chestii simpatice care conțineau și fantome). Vârcolacii sunt ok doar dacă rămâi conștient cât timp ești lup (ca vârcolacii lui Kelley Armstrong), altfel mă întorc la elfi.

21. Zombie sau vampiri?
Serioooos? Elfi, ok? Elfi!

22. Triunghiuri amoroase sau dragoste interzisă?
Nu cred în triunghiuri amoroase. Nu se poate să-ți placă doi oameni la fel de mult. Se poate să-i iubești din motive diferite, ceea ce înseamnă că ești capabil să-ți dai seama ce motive ai și deci poți alege între ei... sau poți să-ți dai seama că niciunul nu e destul de bun. Să duci doi oameni simultan nu e ok, mai ales dacă scuza ta penibilă e că nu vrei să-l rănești pe niciunul. Dragostea interzisă în schimb e plauzibilă și poate ieși o poveste faină din asta.

23. Cărți strict romantice sau cărți cu acțiune și dragoste combinate?
Sunt momente în care am chef doar de o poveste roz și drăguță, când vreau o carte cât mai dulce. Dar în general, o să aleg o carte cu acțiune faină în care iubirea e doar ceva secundar.


Bun, cam asta a fost. O să vă rog să-mi scuzați romgleza pe unde mi-a scăpat, sunt mai obosită decât credeam... Ah, și leapșa merge mai departe la Veronica, Pufuleț, Răzvan, Corina, Anca și la oricine o mai dorește :)

duminică, 11 ianuarie 2015

Recenzie: Omul pictat (Demon #1)

Povestea:
Una dintre spaimele cele mai mari ale oamenilor e frica de întuneric. Câți dintre noi nu ne temeam în copilărie de monștrii pe care noaptea îi poate ascunde? Ei bine, în lumea în care trăiește Arlen, demonii sunt cât se poate de reali. Oamenii au numit miezingi creaturile care ies din pământ în fiecare noapte atacându-i, singura cale de protecție împotriva lor fiind glifele pictate în cercurile de apărare din jurul caselor, simbolurile magice fiind singurul lucru care ține demonii la distanță. Aceștia nu pot fi uciși cu nicio armă, singurele lucruri care pot răni sau ucide un miezing fiind alți demon sau lumina soarelui, care îi arde, așa că în fiecare dimineață, creaturile se retrag în Miez.

Există și legende despre o serie de glife de luptă, care ar putea face mai mult decât să țină demonii la distanță, însă ele s-au pierdut de mult. Oamenii se ascund în fiecare noapte în casele lor glifate, cu excepția Mesagerilor, care își petrec nopțile pe drumuri, la adăposturi unor cercuri glifate portabile, pentru a putea călători între localități, făcând negoț și aducând vești. Un astfel de Mesager îl va ajuta pe Arlen să vadă că adevăratul dușman al oamenilor e frica și că o dată depășită, lupta împotriva miezingilor poate începe.

Părerea mea:
M-am apucat de citit Omul pictat pentru că a fost aleasă pentru Clubul de Lectură Nemira de la sfârșitul lunii și, pentru că știam că în fața mea se așterneau minunatele săptămâni ale presesiunii și apoi mirifica sesiune, m-am gândit că dacă vreau s-o și termin până pe 26 ianuarie, atunci ar fi cazul să mă apuc din timp, ca să pot strecura câteva pagini zilnic, prin metrou sau prin rarele momentte libere. Norocul meu a fost că atunci când am început s-o citesc, ceea ce aveam de făcut mai suporta puțină amânare pentru că nu m-am putut opri din citit. Literalmente. Am stat până la 4 dimineața ca s-o termin (și apoi am mai pierdut câteva nopți ca să termin ce aveam de făcut pentru facultate, dar asta e altă poveste și oricum mi-e imposibil să regret ceva).

Nu mi-am dat seama câtă nevoie aveam de o poveste fantasy, cât îmi lipseau astfel de povești. Există un citat din George RR Martin care îmi place enorm în care el vorbește despre genul fantasy și spune, printre altele, că există ceva vechi și adevărat în acest gen, ceva care vorbește unei părți din adâncul nostru, copilului plin de vise din noi (găsiti citatul întreg în engleză aici, e genial de citit și răscitit). Citind romanul lui Brett, am simțit exact asta, am simțit cum lucrurile în care credeam în copilărie ies la iveală și își regăsesc locul, mi-am regăsit credința în oameni. Adevărat, povestea se petrece pe un tărâm magic, cu reguli care în lumea noastră nu se pot aplica... dar oamenii din povește sunt la fel, sunt umani și familiari și tocmai de aceea reacția lor e încărcată de acel adevăr despre care vorbește Martin.

Pentru că oamenii sunt curajoși și buni și binele poate învinge.

Ai râs. Recunoaște. Sau măcar ai zâmbit neîncrezător. Oamenii sunt curajoși și buni pe naiba, ți-ai zis, pufnind în sinea ta. Și ți-am pus capac cu „binele învinge”, nu? Pentru că nu crezi asta. Nici măcar puțin. Corect? Sunt momente în care e greu să crezi. Și până la urmă, ce rost ar avea să crezi asta? Ai fi la fel de fraier cum crezi că sunt eu pentru că o fac și probabil ai risca să-ți iei o țeapă de la un om „bun” pe care l-ai subestima. Exact așa ai gândit acum, corect?

Bun. Cartea asta e pentru tine. Pentru că te lasă să crezi. Și da, oamenii nu sunt curajoși, are și povestea asta lașii ei. Și nu sunt nici buni, tocmai de aia romanul ăsta e plin de personaje negative, ba chiar poți să ajungi la un moment dat să te întrebi dacă „ăia buni” sunt cu adevărat buni, sau sunt și ei niște demoni în felul lor uman. Și binele poate că nu învinge mereu. Dar există și oameni curajoși și buni și uneori, binele învinge, măcar o vreme. Și e al naibii de frumos să poți crede asta măcar câteva zile, cât timp ești prins între paginile cărții.

Și dacă tot am pomenit despre cum te prinde cartea.... n-o citiți dacă aveți treabă, serios. N-o să vă lase să-i dați drumul. E scrisă cursiv, are acțiune din plin și oferă trei puncte de vedere intercalate atât de fain încât la 3 noaptea sintagma „încâ un capitol” nu e decât o minciună pe care ți-o spui ca să nu recunoști că singurul mod în care vei închide ochii înainte de ultima pagină e dacă propriul tău creier o să te trădeze și o să se închidă singur. Iar personajele sunt pur și simplu superbe. Fără discuție, cei trei protagoniști sunt personaje de care te atașezi ușor și chiar dacă la început sunt copii, le trece repede nu doar pentru că viața îi obligă să se maturizeze, dar și pentru că povestea se întinde de-a lungul multor ani. Și în afară de cei trei, mai sunt niște personaje secundare extrem de frumos construite, Baba Bruna fiind doar unul dintre aceste personaje pe care le-am îndrăgit de la primele replici. Până la urmă, sunt cu toții oameni și tocmai această iluzie a realității lor e forța acestui roman.

Minusuri? Unul singur: nu am volumul doi pe care să-l devorez cu o totală lispă de respect față de ceea ce am de făcut. Totuși, cred că e genul de carte pe care e bine s-o citești fără să mai aștepți continuarea pentru că îți dă un sentiment atât de cald și de frumos încât povestea merită trăită acum.

joi, 1 ianuarie 2015

Leapșa: 2014 review

E al treilea an la rând în care aleg să fac o sinteză a anului care tocmai s-a încheiat sub forma unei lepșe, așa că se poate spune că a devenit un fel de tradiție. Așadar, anul acesta avem 14 întrebări, plus clasicul bonus. Here it goes:

1) Care este cea mai fericită amintire din anul 2014?
Ziua de 11 iulie 2014, câd am participat la decernarea premiilor Vladimir Colin. A fost una din zilele în care am avut ocazia să cunosc niște oameni faini, dar mai mult ca oricând, mi s-au oferit niște oportunități în acea zi și încrederea mea în mine și în ceea ce fac din ipostaza de blogger a atins niște cote astronomice.

2) Care e cel mai trist lucru care ţi s-a întamplat anul trecut?
Ăă... faptul că trebuie să stau să mă gândesc la asta e un semn bun, nu? Cred că cel mai trist lucru a fost faptul că în prima jumătate a anului trecut am avut atât de puțin timp pentru mine pe plan personal încât primele luni din 2014 sunt un fel de ceață, am mari dubii cu privire la ce am făcut eu (pe lângă facultate) în tot acel timp. Oh, well, am recuperat din plin în restul anului :)

3) Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care abia s-a încheiat?
Evoluție sau creștere sau ceva pe-acolo pentru că dacă mă gândesc cine eram la începutul anului și cine sunt acum, văd cu ochiul liber diferența, ceea ce mă bucură enorm pentru că îmi place cine am devenit.

4) Ce dorinţă ţi s-a împlinit anul trecut?
Numai una? Am o listă întreagă de lucruri pe care mi le doream și care au devenit realitate, în foarte multe cazuri fiind implicată și o doză serioasă de noroc. Cel mai încântată cred că sunt de faptul că am reușit să stau de vorbă cu câțiva oameni pe care chiar îmi doream să-i cunosc (sau mai bine zis ca ei să mă cunoască) suficient cât să avem niște conversații memorabile.

5) Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiţi?
Din nou ar fi multe de spus aici, dar sunt foarte mândră de faptul că acum un an abia începeam să scriu cu diacritice și blestemam tastatura de cel puțin 5 ori pe minut, pe când acum mi-a cam intrat în reflex. Nu scriu fără să mă uit la tastatură (nu făceam asta nici înaine oricum), dar acum le găsesc la fel de repede cum găsesc orice altă literă :)

6) Câte cărţi ai citit anul trecut?
Fix 60. Mai puțin ca în alți ani, dar suficient de mult cât să mă simt confortabil.

7) Care a fost cea mai bună carte citită în 2014?
Mda, de ce naibii nu modific eu întrebarea asta? Acum 2 ani am putut alege una, anul trecut a trebuit să numesc două, anul ăsta vor fi trei. N-are sens să-mi motivez alegerile, fiind vorba de la creme de la creme din punctul meu de vedere, criteriile nu mai țin de poveste, stil, idei, etc. ci strict de sentimentele mele despre aceste cărți. Știți cum se spune, că „nu e nimic personal”? Aici e exact pe dos, e foarte, foarte personal: Bizaroproze de Flavius Ardelean, Golem 14 de Stanislaw Lem și A opta zi e-n fiecare noapte de Eugen Cadaru.

8) Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult?
De obiei îmi plăcea să profit de întrebarea asta ca să mai strecor o serie din cărțile care mi-au plăcut, pentru că oricâte enumăr la punctul de mai sus, nu sunt de-ajuns, dar de data asta trebuie să-l nominalizez pe Lem, pentru că încă am dificultăți în a accepta că Golem 14 e scris de o ființă umană și că nu povesește niște întâmplări adevărate.

9) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit anul trecut?
Ca să trișez puțin, nu e un singur citat, ci o combinație de 2 citate, despre care am vorbit aici.

Și dacă ar fi să joc cinstit și să aleg un singur citat, ar fi acesta:
„Se uită în jur, căutând locul în care să sape o ieșire, să slăbească fortăreața de beton-armat, să se facă auzit. Își lipi palmele de zidurile surpate și începu să tragă și să împingă, să mute și să măture, să ridice și să arunce. În jurul lui se lăsa noaptea, dar el nu știa, nu vedea, nu simțea, el săpa și lupta cu molozul, neobosit, om.”
© Flavius Ardelean - Bizaroproze - Editura Herg Benet

10) Care carte citită anul trecut ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Îmi place că uitându-mă printre cărțile citite anul trecut, am găsit foarte puține care să mi se fi părut doar „ok”, majoritatea chiar mi-au plăcut mult și asa înseamnă că încep să descopăr ce îmi place cu adevărat și încep să-mi dau seama mai repede ce nu e genul meu, la timp ca să evit acele cărți. Tocmai de aceea nu voi nominaliza o carte care mi-a displăcut, ci una care m-a dezamăgit: Abatorul cinci. Mă așteptam de la o „carte-cult” să mă miște măcar puțin. N-a reușit să-mi clintească un milimetru de suflet.

11) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2014?
Lucy. Are o premiză complet eronată, dar ce face cu ea mi-a plăuct enorm, a fost un film cu punct culminant adevărat. Loved it :)

12) Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2014?
Tot Josh Groban e highlight-ul acestui an, cu o melodie superbă pe care am descoperit-o acum câteva săptămâni:


13) Regreţi ceva de anul trecut?
S-a ivit la un moment dat o oportunitate interesantă despre care am crezut atunci că fusese o glumă, așa că am depășit momentul, dar încep să mă întreb dacă era sau nu serioasă. Dacă ar fi fost, mi-ar fi plăcut să profit de ea, dar trăgând linie, ar fi fost doar o experiență plăcută, era doar un pas pe un drum care pentru mine nu duce nicăieri.

14) Ce ai învăţat din experienţa adunată în anul care s-a încheiat?
Să am curajul să vorbesc, să spun ceea ce cred indiferent cum mi se pare că sună, pentru că dacă în spatele cuvintelor e sinceriate, o să se simtă. Mă refer aici la curajul de a le spune oamenilor pe care îi admir ce cred, eu de obicei nu făceam asta pentru că mi se părea că sună pupincurist. Acum știu că nu e cazul :)

Bonus: 15) Scrie o dorinţă pentru anul 2015.
Oricât de răsuflat ar suna, îmi doresc ca anul care vine să fie cel puțin la fel de bun ca 2014, pentru că 2014 a fost awesome din atât de multe puncte de vedere. Ca să fie și ceva concret, îmi doresc să reușesc să rămân afară din carapacea în care mi-am petrecut anii trecuți, pentru că e frumos afară :)

Invit pe toată lumea să preia această listă de întrebări, dar în mod deosebit voi nominaliza câțiva bloggeri: Leontina, Veronica, Pufuleț, Răzvan, Corina, Sara, Anca.